cultivarea nucilor

PEPINIERE SI MATERIAL SADITOR

gabigg — Mon, 21 Mar 2011 10:57:57 GMT

http://www.recolta.eu/producerea-materialului-saditor-la-nuc-juglans-regia/

http://www.protectiamediului.org/nuci/2011/03/21/pepiniere-si-material-saditor/

Producerea de puieti in pepiniera este una din formele de cultura cu importanta valoare si intensiv pronuntata, care pretinde munca asidua si mari investitii. De aceea pentru a evita neplacerile, o deosebita importanta i se acorda alegerii locului pentru pepiniere. De altfel, de modul in care se aleg locul si terenul pentru pepiniere depinde in cea mai mare parte reusita culturilor, caci se poate produce un material de calitate slaba cu cheltuieli exagerate.
Terenul destinat pepinierei trebuie sa corespunda urmatoarelor cerinte:
Sa fie asezat in centrul sau cat mai aproape de locul de plantat, daca vorbim de pepinierele volante, respectiv in apropierea drumurilor de legatura, cand vorbim de pepinierele permanente, pentru ca transportul materialelor la sau de la pepiniere sa se faca rapid si cu cheltuieli reduse.
Sa fie asigurat cu apa necesara pentru pepinierele permanente si cele volante, pentru a uda semintele, la selectionarea si pregatirea semintelor pentru semanat.
Sa fie situat in apropierea centrelor populate pentru pepinierele permanente, pentru a avea lucratori permanenti.
Apa este necesara si pentru udatul puietilor in santuri de depozitare si a celor impachetati pentru expediere. Daca terenul pentru pepiniera se afla in apropiere de apa, se va urmari asezarea pepinierei cu laturile mari de-a lungul apei, in scopul de a introduce apa prin santuri sau uluce. Se va avea grija ca pepiniera sa fie ferita de inundatii, chiar si in anii cu ploi exceptional de multe si mari. Nivelul apelor freatice trebuie sa fie ridicat, el trebuie mentinut pina la 1m, chiar si in perioadele umede.
Solul sa fie usor reavan, permeabil si bogat in substante nutritive. Se vor evita terenurile prea nisipoase, sarace si tari. De asemenea, se vor evita terenurile argiloase, saraturile, terenurile prea umede sau acelea in care in anii ploiosi apa se ridica la suprafata formand smarcuri.
Cele mai bune terenuri sunt cele nisipo-lutoase sau luto-nisipoase, permeabile, bine structurate, bogate in humus si care se lucreaza usor. Este bine ca solul in pepiniere sa aiba proprietati cit mai asemanatoare cu cele a terenului de impadurit. Procedand astfel, puietii au de suferit mai putin dupa plantare, cand trebuie sa-si modifice radacinile.
Sa fie teren ridicat, nu mai jos ca terenurile inconjuratoare, dar nici situat pe varfuri de crestet, pentru a fi ferit de vanturi puternice si uscate sau curenti puternici de aer.
Sa fie drept sau foarte putin abrupt. Daca nu se gaseste un astfel de teren, se accepta unul inclinat cu panta de pana la 5º, dar cu expozitie E sau SE pentru a nu fi prea mult expus la arsita soarelui. Daca terenul pe care trebuie sa se infiinteze pepiniera este in panta, se va urmari ca acesta sa aiba forma dreptunghiulara, cat mai alungita si asezata astfel ca loturile lungi sa fie perpendiculare pe linia de cea mai mare panta.
Solul destul de profund, cel putin 40cm, trebuie sa se aduca la conditii normale de lucru. Daca sunt cultivati puieti de talie inalta, acesta trebuie sa aiba cel putin 60cm in adancime. Se va urmari sa aiba o forma cat mai regulata, ca cea dreptunghiulara sau patrata, pentru ca perimetrul acestora este mai mic, la aceeasi suprafata, decit cel al formelor neregulate.
Sa nu fie situat in vai inchise sau poiene mici inconjurate din toate partile de padure deasa si inalta in care aerul rece stagneaza si culturile pot fi expuse gerurilor tarzii. In arboreturile vecine cu pepiniera trebuie intervenit cu anumite lucrari, pentru a stimula o influenta favorabila si a se inlatura influentele nefavorabile ale acestora asupra culturii. Printre influentele favorabile ale arboreturilor vecine se enumera umbrirea, franarea, viteza vantului, oprirea spulberarii zapezii.
Terenul care s-a destelinit de curand va fi folosit pentru cultura abia dupa 6 luni de destelenire. De asemenea, nu trebuie sa fie infectat cu daunatori in procent mai mare decit cel admis prin instructiunile oficiale.

SOIURI DE NUCI

gabigg — Mon, 21 Mar 2011 10:53:59 GMT

Soiuri de nuci

Majoritatea tarilor cultivatoare de nuci au ajuns la concluzia ca inmultirea nucului prin samanta nu poate sa constituie calea rentabila pentru infiintarea de plantatii intensive la aceasta specie.
Aproape intreaga productie provine din biotipurile locale ce nu satisfac cerintele si exigentele mereu crescande ale consumatorilor, deziderate ce nu pot fi realizate decat prin cultivarea unor soiuri de nuc. Inmultirea prin seminte, cum s-a procedat secole de-a randul si cum se mai procedeaza inca, nu transmite la urmasi caracterele si insusirile plantei mama. Dintr-o nuca buna poate rezulta un pom cu nuci de calitate inferioara si invers. Pe langa aceasta, nucul este avizat de polenizarea straina, mai ales datorita faptului ca la majoritatea soiurilor organele reproductive barbatesti (amentii cu polen) si cele femeiesti (ovarele) nu se matureaza deodata pe acelasi pom.
In aceasta situatie, calea cea mai sigura de a avea plantatii de nuc cu soiuri si tipuri superioare, ramane cea a inmultirii vegetative si in special altoirea, prin care insusirile plantei inmultite raman neschimbate.
Pentru eliminarea acestui inconvenient s-a trecut la selectionarea unor biotipuri valoroase, creearea si apoi omologarea de soiuri si portaltoi care corspund comenzilor sociale actuale.
In acest fel exista posibilitatea de a avea plantatii uniforme, cu productie posibil de standardizat, in cantitati cat mai mari, cu perspective de a face comert.
La nuc, ca si la alte specii fructifere lemnoase, precocitarea de rodire (adica momentul aparitiei primelor fructe), este un caracter genotipic. Aceasta este influentat in egala masura atat de factorii ecologici cat si de cei culturali.
Pomii crescuti pe radacini proprii produc fructe dupa 10-15 ani,in timp ce la aceia altoiti pe Juglans regia primele fructe apar dupa 6-8 ani de la plantare, pentru ca in cazul altoirii pe Juglans nigra, primele fructe sa apara dupa 5-6 ani, sau chiar mai devreme.
Datorita acestor particularitati, pentru practica este mai importanta varsta la care apar primele recolte eficiente din punct de vedere economic.
Important este si faptul ca nucii altoiti dau fructe de calitate mai buna, cu valoare comerciala si alimentara mai mare, in timp ce de la nucii proveniti dprin seminte se pot alege maximum 20% fructe de calitate.
Din aceste motive organizarea noilor plantatii de nuc, indiferent de marimea lor, trebuie sa se faca si la noi cu pomi altoiti.(sursa gazetadeagricultura.info) Chandler Lara Franquette Fernor

Gherghescu Gabriel

Creează-ți o insignă

CAT CASTIGI DIN CULTURA NUCULUI

gabigg — Mon, 29 Nov 2010 15:55:55 GMT

9.000 de euro, profitul anual adus de un hectar plantat cu nuci

Putini dintre detinatorii de terenuri agricole stiu, probabil, ca, pe piata comunitara, cererea de miez de nuca este, la ora actuala, mult mai mare decat oferta. In plus, infiintarea unei plantatii moderne de nuci, cu material saditor certificat, aduce serioase beneficii. Intrucat numerosi cititori ne-au solicitat diverse informatii pe aceasta tema, iata cateva sfaturi ale specialistilor.
In cazul infiintarii unei plantatii de nuci pe o suprafata de un hectar, densitatea optima este intre 120 - 170 de pomi/hectar, in functie de soiul ales. Plantarea se face toamna, la o distanta de circa noua metri intre pomi si 10 metri intre randuri. Soiurile de nuc recomandate sunt cele romanesti, adaptate la conditiile de clima si sol de la noi, cum ar fi Valcor, Valmit, Jupanesti, Valrex etc., costul unui pom fiind de 420.000 de lei. Gropile vor avea adancimea de 50-60 de centimetri, iar in fiecare groapa se vor introduce, inainte de plantare, circa 20 kg de balegar fermentat (mranita). Infiintarea unei asemenea plantatii de nuci, pana la intrarea pe rod, costa intre 300 - 400 milioane de lei, incluzand aici achizitionarea pomilor, efectuarea lucrarilor agricole specifice, combaterea bolilor si a daunatorilor. Dupa intrarea plantatiei pe rod se pot obtine, anual, 2,5 - 3 tone de nuci/hectar care, vandute pe piata UE, ii aduc producatorului circa 10.000 de euro, in timp ce cheltuielile aferente nu depasesc 1.000 de euro. Potrivit specialistilor, investitia se amortizeaza dupa doi ani de la intrarea pe rod a plantatiei, care isi poate dovedi rentabilitatea pana la 35-40 de ani de la infiintare. In plus, dupa desfiintarea plantatiei, lemnul de nuc rezultat poate fi valorificat cu cel putin 2.000 euro/m.c., tot pe piata externa, drept materie prima pentru producerea mobilei.

150 hectare de teren, moştenite din familie, într-o zonă rurală aparent fără prea multe perspective. Păşune, culturi cu produse agricole, arendă – erau câteva din posibilele variante de valorificare pentru botoşăneanul Cornel Lupaşcu (38 de ani), astfel încât să scoată un ban din ceea ce avea mai de preţ – pământul din Durneşti (judeţul Botoşani). Planurile, însă, i-au zburat ceva mai departe – la fondurile europene şi la câteva idei "exotice".
Astfel, în februarie 2005, Cornel Lupaşcu înfiinţează societatea "Exotic Parc" SRL Botoşani, cu un capital social de 50.000 lei (RON), luându-şi în serios atribuţiile de unic asociat şi administrator. Primul "produs" nu a întârziat să apară – un proiect propus pentru finanţare prin programul SAPARD. Investiţia, care presupunea înfiinţarea unei ferme piscicole, s-a ridicat la valoarea de 176.183 euro, din care 95.583 euro a reprezentat contribuţie proprie, iar diferenţa finanţare europeană.

Aşa a început utilizarea primelor 50 hectare din suprafaţa pe care o avea în proprietate botoşăneanul, prin amenajarea unui iaz şi creşterea diferitor specii de peşte – crap, biban etc. În prezent iazul din Durneşti produce circa 10 tone de peşte pe an, cantitate distribuită în cea mai mare parte în reţeaua de magazine de specialitate din Botoşani.

Investiţiile au continuat pe "moşia" din Durneşti, următoarea "ţintă" fiind amenajarea unei crescătorii de animale sălbatice, mai precis iepuri şi căprioare sălbatice. "Cu cele aproape 500 de perechi reproducătoare, reuşim să obţinem o producţie de 3.000 – 4.000 de iepuri sălbatici pe an, ceea ce apreciez că este un rezultat bun. Mi-a fost destul de greu să obţin autorizaţiile pentru derularea unei asemenea activităţi, cu atât mai mult cu cât eram un caz singular în zona Moldovei, fiind primul investitor privat care a vrut să-şi amenajeze o crescătorie de animale sălbatice", a povestit administratorul "Exotic Parc".

Peşti, iepuri şi caprioare sălbatice, la umbra… nucilor europeni

Pentru alte 30 de hectare din terenul moştenit, planurile botoşăneanului s-au conturat în jurul unei idei de investiţie la fel de neobişnuită, probată până acum doar de câţiva întreprinzători, în toată ţara. "M-am gândit să fac o plantaţie de nuci, pentru că este una dintre cele mai convenabile culturi pomicole, atât sub aspectul valorii investiţiei iniţiale, al necesarului de lucrări agrotehnice, cât şi sub aspectul valorii comerciale a producţiei obţinute anual. În plus, la noi în zonă, există o tradiţie în acest domeniu. Pe vremea colectivizării au existat plantaţii de nuci, însă cu timpul au fost abandonate. Mi-am făcut un calcul şi am ajuns la concluzia că în felul acesta pot să dau o utilitate maximă la un teren care aproape că nu valora nimic", susţine Cornel Lupaşcu.

Zis şi făcut… proiect! Astfel a ajuns societatea "Exotic Parc" Botoşani pe lista beneficiarilor selectaţi pentru finanţare prin FEADR, în cadrul Măsurii 121 – "Modernizarea exploataţiilor agricole". Proiectul, depus în aprilie 2008, are o valoare totală de 1.362.920 lei, din care 50% reprezintă contribuţia proprie a întreprinzătorului botoşănean. "Proiectul l-am făcut de unul singur, fără să apelez la o firmă de consultanţă, însă sunt conştient că fără ajutorul celor de la SAPARD nu aş fi avut aceleaşi şanse de reuşită. Acum, contractul de finanţare este deja semnat şi în maxim o lună încep lucrările de arătură, discuit, şi tot ce trebuie pentru pregătirea terenului".

20 de euro, un puiet de nuc francez

Cât despre plantaţia propriu-zisă, aceasta va rămâne pe hârtie până la primăvară, atunci când botoşăneanul va fi "înarmat" cu aproape 6.000 de puieţi de nuci gata pentru a fi plantaţi din 7 în 7 metri pe suprafaţa de teren alocată proiectului. Asta nu înseamnă că se anunţă o toamnă sau o iarnă liniştită pentru business-ul abia început, ţinând cont de faptul că urmează licitaţiile obligatorii pentru selectarea furnizorilor.

"Din căutările făcute până acum, am găsit un soi bun de nuc produs în Franţa (denumit Lara), care are o productivitate foarte mare la hectar, adică între 6 şi 8 tone pe un hectar. Un puiet din acest soi m-ar costa cam 20 de euro bucata şi ar ajunge să dea rod în 3-4 ani. Trebuie să fac şi o analiză a solului, pentru a fi sigur că acest soi se adaptează cu uşurinţă şi creşte în mediul de care are nevoie. Pe de altă parte, ştiu că şi în România există soiuri foarte bune de nuc, aşa că voi continua să căut cea mai avantajoasă variantă", ne-a împărtăşit Cornel Lupaşcu câteva din frământările pe care le cunoaşte, la urma urmei, orice investitor.

"E adevărat că o activitate de producţie agricolă îţi dă multe bătăi de cap, însă, pentru mine, dificultăţile cele mai mari rămân cele legate de bănci, obţinerea creditelor, creşterea euro. Din punct de vedere al culturii, nucul nu este foarte pretenţios, nu cere nici condiţii climatice, nici terenuri deosebite pentru a se dezvolta. În schimb, durează destul de mult până culegi «roadele» investiţiei", a menţionat Cornel Lupaşcu. Dacă adăugăm şi observaţia făcută de directorul executiv adjunct din cadrul DADR Iaşi, Magneriu Jalbă, potrivit căreia "la acest moment, nici 20% din cererea de miez de nucă nu este acoperită de oferta pieţei", ajungem la concluzia că "Exotic Parc" Botoşani a mizat pe o carte bună.

Lemnul de nuc poate fi vândut cu până la 1.500 de euro metrul cub

Conform site-ului nucifere.com, valoarea foarte mare a lemnului de nuc (ajungând până la 1.500 de euro metrul cub) reprezintă un argument convingător pentru cultivarea soiului de nuc forestier. Pe termen lung, se pot obţine venituri consistente (aproximativ 300.000 euro/hectar), pornind de la o investiţie iniţială de maxim 1.200 de euro/hectar (plus TVA). Dar atenţie: copacii pot fi tăiaţi numai dupa 30-40 de ani de la sădire şi numai după obţinerea unor autorizaţii speciale!

Nucile în coajă: 3,5-3,9 euro/kg, pe piaţa internaţională
Preţul unui kilogram de nuci în coajă, pe piaţa internaţională variază între 3,5 şi 3,9 euro, în funcţie de calitate şi de soi, potrivit sursei mentionate. Aceasta echivalează la o producţie de doar 3.000 de kilograme la hectar, cu un venit anual minim de 10.500 de euro. În condiţiile în care soiul cultivat este unul foarte productiv veniturile sunt cu atât mai mari. De exemplu, la soiul Lara, după 8 ani de zile de la plantare se ajunge la o productivitate de 6 tone la hectar, ceea ce echivalează cu un venit anual de 21.000 euro/hectar .

Uleiul de nucă: 48-60 euro/litru, preţ în magazine

Dacă producătorii de nuci vor să îşi maximizeze profitul din această cultură, pot opta pentru industrilizarea miezului de nucă, pentru producerea de ulei de nucă sau pentru producerea diverselor specialităţi pe bază de miez de nuci. În medie un litru de ulei de nuci, în vrac, se comercializează direct de către producători la preţul de 16-20 euro, ajungând ca în magazin să aibă un preţ de cel puţin 3 ori mai mare, după cum arată nucifere.com. Un kilogram de ulei de nuci se obţine din 2 kilograme de miez de nuci.

Stiri

gabigg — Tue, 12 Oct 2010 21:32:29 GMT

noutati

Specificul culturii nucului

gabigg — Tue, 21 Sep 2010 23:51:35 GMT

Nucul se cultiva, in primul rand, pentru fructele sale, care se consuma atat in stare proaspata, cat si prelucrate.
Miezul de nuca constituie un aliment complet si concentrat continand substante grase (52-70%), substante proteice (12-25%), zaharuri (5-25%) substante minerale (1,3-2,4%), etc.
Valoarea energetica a unui kg de miez de nuca este echivalenta cu: 1 kg paine + 0,5 kg carne +0,5 kg cartofi + 0,5 kg peste + 0,5 kg prune uscate + 1 kg pere, asigurand 6364 calorii (V. Cociu, 1983).
Miezul de nuca este folosit in fabricarea de ulei comestibil si tehnic folosit in pictura, fabricarea cernelii tipografice, fabricarea sapunului de lux etc.
Nucile verzi, se folosesc pentru dulceturi, continand o cantitate mare de vitamina C si anume de patruzeci de ori mai mult decat sucul de portocale: dintr-un kg de coji verzi de nuca se poate extrage o cantitate de vitamina C egala cu cea extrasa din 10 kg de lamai.
Frunzele, lastarii, mugurii, scoarta si radacinile constituie un izvor de materie prima inca foarte putin folosit la noi in tara.
Odinioara, populatia la sate folosea intens vopselele extrase din frunze, lastari si scoarta de nuc pentru vopsitul lanii, bumbacului si chiar a matasii, fiind considerate vopsele netoxice si deosebit de rezistente la deodorare.
Frunzele de nuc verzi puse la macerat in petrol lampant, constituie un bun unguient in tratarea reumatismului. Miezul de nuca este indicat pentru diabetici si pentru completarea regimului alimentar vegetarian.
Lemnul de nuc este foarte apreciat datorita calitatii sale superioare la fabricarea mobilierului de lux, in industria automobilelor de lux si in industria aeronautica.
Nucul este considerat Regele pomilor, plecand in primul rand de la denumirea sa in latina Iuglans Regia, preferand sa fie plantat intr-o livada in zona cea mai inalta. Datorita cantitatii mari de iod pe care o degaja prin frunze nu este indicata odihna si relaxarea la umbra nucului, iar plantele anuale si perene din zona umbrita de nuc, mor.
Ca specie pomicola nucul prezinta si alte avantaje. Desi creste lent si intra tarziu pe rod, comparativ cu alte specii, nucul este foarte longeviv traind, in medie, circa 80-100 de ani si dupa 15-16 ani da productii mari.
Coroana masiva, trunchiul puternic, coaja neteda cenusie si frumoasa in tinerete, frunzele mari de culoare verde inchis si aromate, fac din nuc una din speciile decorative de mare efect.
Aria de raspandire a nucului, mare, de la ses si pana la 700-800 m, poate aduce mari foloase cultivatorilor.
Din toate aceste cauze, nucului i s-a atribuit o lege speciala in Romania, fiind protejat de stat.

8.1 Consideratii generale

Se considera ca nucul a rezistat perioadei glaciatiunilor numai in cateva puncte situate in centrul si vestul Asiei si in cateva depresiuni din Peninsula Balcanica si Peninsula Iberica.
Se mai intalneste inca in stare salbatica in masivele silvice din estul Turciei, in Caucaz, Irac, Iran, Afganistan, Pakistan, India, Nepal, Tibet si China precum si in cateva zone din Peru si Brazilia.
Primele tari care au cultivat nucul au fost China, Japonia si India (inaintea erei crestine) apoi fiind preluat de europeni.
Prin luarea in cultura, nucul s-a extins mult in afara arealului sau natural, gasindu-se in prezent aproape in toate tarile cu climat temperat. Limita nordica de extindere a culturii lui pe glob este impusa de izoterma anuala de +5°C.

8.1.1. Cultura nucului pe plan mondial

In lume, exceptand S.U.A. si intr-o oarecare masura Franta, in toate celelalte tari, cultura nucului are un caracter extensiv, majoritatea pomilor crescand izolat in vatra satelor, pe marginea proprietatilor, de-a lungul cursurilor de apa, a drumurilor, etc.
Intr-o serie de tari din arealul de raspandire naturala a nucului, exista suprafete relativ mari de paduri crescute spontan sau plantate in fondul forestier, dar nici aici nu exista o inventariere precisa. Plantatii comerciale exista in putine tari si pe suprafete relativ restranse, comparativ cu celelalte specii. Printre acestea, S.U.A. ocupa primul loc pe glob sub aspectul suprafetei de livezi organizate si a productiei de nuci.
Pana in anii 1980 California avea peste 100000 ha cu livezi de nuc altoit din soiuri valoroase. Bulgaria avea in anii 1975-1980 circa 14000 ha cu nuci.
Pana in deceniul al saselea si al saptelea al secolului XX, Romania era printre primele trei tari mari producatoare de nuci.
In Europa, Romania este tara cu cea mai mare productie.
Dinamica suprafetelor si productiilor a fost foarte oscilanta in timp.
In majoritatea tarilor, productia de nuci este stabilita prin evaluare si nu prin inregistrare exacta.
Din datele statistice F.A.O., se constata ca productia mondiala de nuci a inregistrat o continua crestere.
Printre tarile mari producatoare de nuci se numara: China, S.U.A., Iran, Turcia, Romania, Franta (tabelul 9.1.).

8.1.2. Cultura nucului in tara noastra

In tara noastra nucul este stravechi. Pana la inceputul secolului XX forma paduri si plantatii intinse in judetele Gorj, Valcea, Dambovita, Prahova, Bacau, Neamt, Iasi, Suceava.
Atat in perioada celui de-al doilea razboi mondial cat si dupa aceea s-a remarcat o scadere masiva a numarului de pomi, cat si a productiei de nuci. Goana dupa lemnul de nuc, dar si desele sistematizari si organizari de teritoriu, datorita colectivizarii tarii, au dus la taierea nechibzuita a acestui pom. Astfel, ca exemplu, putem spune ca: in anul 1938 in Romania existau 4,3 milioane de nuci cu o productie medie evaluata la 199000 tone nuci. In anul 1975 in Romania existau circa 3 milioane de nuci, cu o productie medie de 29000 tone. In anul 2002 Romania producea circa 33-34 tone de nuci (vezi tab. 9.2.).
Deoarece altoirea nucului este o problema greoaie si inca nerezolvata pana la capat, in lume si in Romania se obtin puieti de nuc din soiuri selectionate. Diferenta majora intre pomii de nuc altoiti si cei nealtoiti consta in urmatoarele: nucii obtinuti prin altoire la masa sau in camp direct pastreaza prin altoire toate caracteristicile soiului de unde s-au recoltat ramurile si intra pe rod foarte repede . Primele nuci apar chiar din anul I dupa plantarea nucului. Nucii obtinuti din samanta (nuci semanate in camp) din soiuri selectionate, nu pot pastra caracteristicile soiului de unde am recoltat nucile si intra foarte greu pe rod, abia dupa 10-12 ani. Privitor la productia de nuci obtinute, rezultate foarte bune se obtin atat de la pomii altoiti de nuc cat si de la cei nealtoiti.
In Romania nucul a fost si este protejat de lege. Nucii pot fi taiati in urmatoarele conditii:
- exemplarele care au cel putin 1/3 din coroana uscata;
- exemplarele care sunt pe suprafete unde s-a autorizat construirea de obiective;
- exemplarele dezradacinate din cauze naturale.
Pentru fiecare nuc taiat, chiar in aceste conditii, proprietarul este obligat prin lege sa planteze la loc trei nuci tineri.

8.2. Soiuri de nuc inmultite de pepiniera Sarca

In ultimii zece ani, Statiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultura Iasi, cu un colectiv de cercetatori, a reusit omologarea a patru soiuri de nuc specifice pentru zona Moldovei, si anume: Velnita, Miroslava, Anica si Ovidiu. Pe langa aceste soiuri, pepiniera Sarca a mai inmultit soiurile Jupanesti, Germisara, Sibisel si altele.
Miroslava
- Soi originar din Romania;
- Vigoare mijlocie-mare, cu coroana globuloasa, rodeste pe muguri teminali, este precoce si productiv;
- Soi rezistent la ger si la bolile specifice nucului;
- Fructele sunt mari (14–16g), forma rotund-elipsoidala, rotunjite la capete, endocorpul subtire, cu suprafata neteda cu putine incretituri si adancituri. Miezul umple bine cavitatea valvelor si se scoate intreg si usor, procentul de miez fiind de 52,6%;
- Se recolteza in prima decada a lunii septembrie.

Anica
- Soi originar din Romania;
- Vigoare mijlocie, cu coroana globu-loasa, rodeste pe muguri teminali, este precoce si foarte productiv;
- Soi rezistent la ger si tolerant bolile specifice nucului;
- Fructele sunt mari (13–14g), forma rotund-ovoida, rotunjite la capete, endocorpul subtire, cu suprafata neteda cu putine incretituri si adancituri. Miezul umple bine cavitatea valvelor si se scoate intreg si usor, procentul de miez fiind de 53%;
- Se recolteza in decada a II-a a lunii septembrie.

Ovidiu
- Soi originar din Romania;
- Vigoare mijlocie, cu coroana globu-loasa, rodeste pe muguri teminali, dar si pe muguri laterali este precoce si productiv;
- Soi rezistent la ger si la bolile specifice nucului;
- Fructele sunt mari (13 – 14g), forma ovoid-alungita, rotunjite la capete, endocorpul subtire, cu suprafata neteda cu putine incretituri si adancituri. Miezul umple bine cavitatea valvelor si se scoate intreg si usor, procentul de miez fiind de 52,5%;
- Se recolteza in prima decada a lunii septembrie.

Velnita
- Soi originar din Romania;
- Vigoare mijlocie-mare, cu coroana globuloasa, rodeste pe muguri teminali si pe muguri laterali, este precoce si productiv;
- Soi rezistent la ger si tolerant bolile specifice nucului;
- Fructele sunt mari (1,5g), forma rotund-ovoida, rotunjite la capete, endocorpul subtire, casant, cu suprafata regulata, cu putine incretituri si adancituri. Miezul umple bine cavitatea valvelor si se scoate intreg si usor, procentul de miez fiind de 50,6%;
- Se recolteza in decada a II-a a lunii septembrie.

8.3. Tehnica formarii coroanei la specia nuc

Atat la pomii plantati primavara, cat si la cei plantati toamna, taierile de formare incep primavara devreme, in martie - aprilie si se aplica in toata perioada de crestere. Prin aplicarea lor se urmareste formarea cat mai rapida a unei coroane luminate si aerisite, garnisita cu numeroase ramuri de semischelet si de rod .
Fiind o specie foarte pretentioasa fata de lumina, formele de coroana cele mai recomandate sunt vasul ameliorat si piramida neetajata. Pentru ambele forme de coroana, inaltimea trunchiului trebuie sa fie de 0,9-1,1 m, deoarece s-a constatat ca la trunchiuri mai inalte de 1,20m, intrarea pe rod a pomilor intarzie cu un an pentru fiecare 20 cm in plus.
Taieri de formare a coroanei tip „piramida neetajata”
In anul intai de la plantare, primavara, vergile se scurteaza la 1,3m - 1,4 m deasupra unui mugure. Pana la inaltimea de 1 m se orbesc toti mugurii. Intre 1m si 1,3 sau 1,4 se orbesc toti mugurii principali, portiune rezervata pentru proiectarea sarpantelor. Fig. 8.1. Formarea coroanei piramida neetajata la nuc in anul intai (a), in anul al doilea (b), in anul al treilea (c), in anul al patrulea (d), dupa plantarea pomilor In perioada de vegetatie cand lastarii inregistreaza lungimea de circa 20 cm, se aleg trei lastari, dintre care doi pentru formarea primelor doua sarpante si unul care va prelungi axul. Lastarii alesi ca sarpante, trebuie sa fie orientati in directii opuse de-a lungul randului de pomi.
Daca vergile nu au inaltimea necesara pentru proiectarea coroanei, ele nu se scurteaza. Daca vergile au lungimea sub 1 m, ele se recepeaza la 3 - 4 muguri deasupra punctului de altoire, pentru a obtine o varga de peste 1,3 m. Daca lastarii aparuti pe cep au lungimea de 20 cm, se alege unul, cel mai viguros, pentru a reface tulpina.
Restul de lastari se elimina in doua faze si anume: cand lungime lor are 20 cm, acestia intai se ciupesc iar in luna august, lastarii ciupiti se suprima.
In anul al doilea, primavara, ramurile alese pentru formarea sarpantelor se scurteaza la acelasi nivel, deasupra unui mugure exterior.
Dupa alegerea sarpantelor se face corectarea unghiurilor de insertie prin palisari si ancorari. Dupa fixarea in pozitie corespunzatoare, toate ramurile se scurteaza cu 1/4 - 1/3 din lungimea lor, pentru a pastra numai lemnul matur si cu muguri bine formati. Ramura de prelungire a axului se scurteaza la 50 cm deasupra sarpantei superioare.
In perioada de vegetatie se aleg lastarii de prelungire ai sarpantelor si axului. Pe fiecare sarpanta la circa 50 cm de punctul ei de prindere, se alege cate un lastar pentru formarea primelor subsarpante. Pe ax se aleg doi lastari pentru formarea urmatoarelor sarpante. Acestia trebuie sa fie orientati in directii opuse, perpendicular pe randul de pomi. Restul de lastari se ciupesc.
In anul al treilea, primavara, se suprima ramurile anuale amplasate pe latura superioara sau cea inferioara ale sarpantelor, cat si ramurile lacome. Ramura de prelungire a axului se va scurta la 30-35 cm deasupra sarpantei superioare. Daca nu depasesc lungimea de 1 m, ramurile de prelungire a le sarpantelor si subsarpantelor nu se vor scurta.
In perioada de vegetatie cand lastarii inregistreaza lungimea de circa 20 cm se formeaza noi elemente de schelet. Se alege un lastar pentru formarea urmatoarei sarpante si unul care va prelungi axul. Se aleg lastarii de prelungire ai sarpantelor si subsarpantelor. Pe primele doua sarpante se alege cate un lastar amplasat in partea opusa a primei subsarpante la distanta de 30-40 cm de la punctul ei de prindere, pentru formarea celei de a doua subsarpanta. Pe urmatoarele doua sarpante se alege cate un lastar, la circa 50 cm de punctul lor de insertie, pentru formarea primelor subsarpante. Lastarii amplasati pe latura superioara si cea inferioara ale sarpantelor se plivesc.
In anul al patrulea, primavara, se aleg definitiv ramurile provenite din lastarii alesi in perioada de vegetatie a anului anterior si se scurteaza la 80-110 cm pentru echilibrarea si stimularea ramificarii. Prelungirea axului se scurteaza la 40 cm deasupra punctului de insertie a ultimei sarpante, pentru a forta aparitia lastarului din care se va alege urmatoarea sarpanta si ultima. Tot cu acest prilej se taie la inel eventualele ramuri concurente si cele ce cresc pe partea superioara a sarpantelor. Daca pomii cresc incet si ramurile de prelungire sunt mici, se scurteaza o parte din ramurile de rod pentru a stimula cresterea.
Prin taierile din perioada de vegetatie se urmareste alegerea lastarilor de prelungire, a ramurilor de schelet si a unui lastar pe fiecare sarpanta, pentru formarea celei de-a doua sarpante. Acest lastar trebuie plasat in partea opusa subsarpantei anterioare si sa aiba punctul de insertie cu 70-80 cm mai sus de subsarpanta precedenta.

8.4. Combaterea bolilor si daunatorilor la nuc

Cand pomii sunt tineri, lucrarile de combatere a bolilor si daunatorilor urmaresc mentinerea in perfecta stare de sanatate a aparatului foliar, pentru a sintetiza cantitati maxime de substante care sa asigure pomilor cresteri viguroase.
Dintre boli, cea mai pagubitoare este bacterioza produsa de Xantomonas Juglandis si antracnoza produsa de Gnomonia leptospyla. Pomii tineri sunt destul de sensibili la aceste boli. Bacterioza este favorizata de precipitatii abundente si temperaturi moderate. Atacul este maxim in perioada cresterii intense a lastarilor si in lunile iulie-august. Pe frunzele si lastarii atacati apar necrozari specifice, datorita distrugerii tesuturilor.
Pentru combaterea acestor boli, pana in prezent, cele mai eficace produse chimice s-au dovedit a fi produsele cuprice in doza mica. La concentratia de 1% Zeama bordeleza apar numeroase necrozari, mai ales daca tratamentele se aplica cand frunzele sunt tinere.
Primul tratament se aplica la dezmugurire, cand se poate folosi o concentratie mai mare si anume 1,5 % Zeama bordeleza . Al doilea tratament trebuie aplicat la aparitie primelor frunzulite, cand se va reduce concentratia la 0,5 %, iar al treilea tratament se va aplica la inceputul cresterii lastarilor tot cu 0,5 % Zeama bordeleza. Ultimul tratament se va face tot dupa caderea frunzelor cu 1,5-2 % si are rolul de a micsora infectiile pentru anul viitor.
Tratamentele recomandate pentru combaterea bacteriozei sunt eficiente si impotriva antracnozei. In afara de produsele cuprice, pentru combaterea antracnozei s-a dovedit destul de eficient si Dithane M45, care in asociere cu substantele cuprice combate si bacterioza.
Dintre daunatori, in tinerete, nucul poate fi atacat de paduchii testosi, paduchii de frunze, de omizile defoliatoare, de omizile xilofage si de acarieni.
Pentru combaterea lor se aplica tratamente cu insecticide sau acaricide specifice.

ALTOIRE GRAFTING

gabigg — Tue, 21 Sep 2010 12:27:38 GMT

Traducere din englea cu google

Altoire şi înmugureşte plante de pepinieră culturilor
AG- 396

--------------------------------------------------------------------------------

Altoire
Când a altoi
Spre deosebire de devenire, care pot fi efectuate înainte sau în timpul perioadei de vegetaţie , cele mai multe altoire se face în timpul iernii şi începutul primăverii în acelaşi timp atât altoi şi portaltoi sunt încă latente . Containerizat plante pot fi mutate în interior în timpul procesului de real altoire; după altoire, aceste plante sunt plasate în zone protejate sau în neîncălzite overwintering case. stoc de câmp cultivat , desigur, trebuie să fie altoite în loc . Unele sunt de obicei foioase altoite ca portaltoi goale în timpul iernii şi se păstrează până de plantare de primăvară . iarna interioară altoire este adesea menţionată ca bancul de altoire , pentru că se realizează la o bancă.
Selectarea şi manipularea Lemn Scion
Cel mai bun lemn de altoi de calitate , de obicei, vine de la lăstarii crescut sezonul precedent. Scions ar trebui să fie rupt cu Sharp , foarfece curate sau cuţite şi pus imediat în umezită pânză groasă de sac sau pungi de plastic . Este o practică bună în timpul recoltării de scions şi efectuarea de grefe pentru a curăţa unelte de tăiere în mod regulat. Acest lucru poate fi realizat prin flambare sau cufundarea lor într-o soluţie de sterilizare . Izopropilic ( frecare) de alcool , de asemenea, de lucrări precum şi un sterilant , deşi se evapora destul de uşor . O alternativă de sterilizare soluţie poate fi preparată prin amestecarea o parte înălbitor de uz casnic cu nouă părţi de apă ( în volum ). Totuşi, această soluţie de înălbitor poate fi extrem de coroziv pentru anumite metale .
Pentru cele mai bune rezultate, numai ca recolta din lemn altoi de mult ca poate fi folosit pentru altoire în aceeaşi zi . Selecta numai lemn altoi sanatoasa care este liber de insecte , boli , sau iarna daune . Asiguraţi-vă că plantele de capital sunt de bună calitate , sănătoase , şi adevărat de tip. lemn Scion că este îngheţat la recoltare, de multe ori tricoturi mai încet şi în procente mai mici. În cazul în care cantităţi mari de lemn altoi trebuie să fie recoltate la un moment dat , urmaţi aceşti paşi :

Cut toate scions la o lungime uniformă , ţine bazală lor se termină , împreună , şi cravată -o în snopi de cantitate cunoscută (de exemplu , 50 scions pe pachet ).
Label -le , înregistrarea soiul , data de recoltare , precum şi locaţia instalaţiei stoc.
Wrap baza de fascicule în umezită pânză groasă de sac sau sphagnum , puneţi-le în saci de polietilenă sau impermeabil hârtie, saci şi sigiliu .
Păstra pachetele pentru perioade scurte de timp , dacă este necesar, fie gheaţă la coolere izolate sau într-o unitate de stocare comerciale la 32O la 34OF.
scions Niciodată magazin în unităţi de refrigerare care fructe sau legume sunt păstrate în prezent sau au fost depozitate recent. fructe depozitate şi eliberarea de gaze cu legume de etilenă , care poate provoca muguri de plante lemnoase pentru a abandona , ceea ce face scions inutil.
Păstraţi scions de la îngheţarea în timpul depozitării .

NOTĂ: În altoire , precum şi în devenire, cambium vasculare de altoi sau mugur trebuie să fie aliniată cu cambium vasculare de portaltoi . În plantelor lemnoase cambium este un foarte subţire panglică de divizare activ celule situate chiar sub scoarta . cambium produce tesut conductiv pentru plante activ în creştere (Figura 1). Aceasta iniţiază vasculare cambium ţesutului calus la sindicate grefă şi muguri în plus faţă de stimularea creşterii ţesutului pe capetele bazale butaşi multe vegetativ înainte de a fi înrădăcinate.

--------------------------------------------------------------------------------

Figura 1 . secţiune transversală de o tulpina de plante lemnoase.

--------------------------------------------------------------------------------
Tipuri de Grefe
Pepinieriştii pot alege dintr- un număr de diferite tipuri de grefe . Această secţiune descrie numai acele tipuri de bază de grefe utilizate pe plante de cultură pepinieră.
Despicătură Graft
Una din forme mai simple şi cele mai populare de altoire, despicătura altoire ( figura 2) , este o metodă de lucru atât de top de înflorire şi copaci fructe (mere , cireşe, pere, piersici şi ) pentru a schimba soiurile . Despicat altoire este , de asemenea, folosit pentru a propaga soiuri de camelii care sunt dificil de rădăcină. Acest tip de altoire se face de obicei în timpul iernii şi începutul primăverii în acelaşi timp atât altoi şi portaltoi sunt încă latente . Despicat altoire pot fi efectuate pe tulpini principale sau pe ramurile laterale sau schele .
portaltoi utilizate pentru cheiloschizis altoire ar trebui să intervalul 1 - 4 cm în diametru şi ar trebui să fie drepte cu bob . vlăstar ar trebui să fie de aproximativ 1/4 inch in diametru , dreaptă , şi suficient de lungi pentru a avea cel puţin trei muguri . Scions care sunt între 6 şi 8 cm lungime sunt de obicei mai usor de utilizat.

--------------------------------------------------------------------------------

Figura 2 . Despicat pentru altoi.

--------------------------------------------------------------------------------
Pregătirea portaltoi . stoc ar trebui să fie retezate off cu un loc curat, neted tăiat perpendicular pe axa principală a tulpinii de a fi altoite. Folosind un instrument clefting pană şi un ciocan , a face o ruptură sau " despicat " prin centrul de valori şi în jos 2 - 3 cm . Scoateţi pană instrument clefting şi conduce la sfârşitul murături de instrument în centrul despicătura recent efectuate astfel încât stocul poate fi tras la deschis în timp ce introducerea altoi .
Pregătirea Scion . altoire în despicătură , un altoi este de obicei introduce la fiecare capăt al despicătura , deci pregatiti doi scions pentru fiecare altoi . Selectaţi scions care au trei sau patru boboci de bun. Folosind un cutit ascutit , curat altoire, începe în apropierea bazei de cel mai mic mugur şi efectuează două părţi opuse buna - conice 1 - 2 centimetri lungime spre sfârşitul bazală a altoi . Taiati partea cu cel mai mic amice uşor mai groase decât partea opusă . Asiguraţi-vă că la sfârşitul bazală a altoi treptat de-a lungul lumânări subţiri de pe ambele părţi .
Introducerea Scion . Introduceţi un altoi de la fiecare capăt de despicat , cu partea mai largă a presiunii cu care se confruntă pasivă . cambium fiecare altoi trebuie să contacteze cambium de portaltoi .
Garantarea Graft . Scoateţi instrumentul clefting din despicătura , astfel încât portaltoi poate închide . Presiuni din portaltoi va organiza scions în loc. sigiliu foarte bine toate suprafetele taiate cu grefarea de ceară sau altoirea vopsea pentru a nu se lăsa de apă şi pentru a preveni uscarea . Dacă ambele scions în despicătura " ia ", o va creşte , de obicei, mai rapid decât celelalte . După sezonul de creştere în primul rând, alegeţi altoi mai puternică şi de prune în mai slabă.
NOTĂ: Temperatura de altoire ceara este critică . Acesta trebuie să fie suficient de fierbinte sa curga , dar nu atât de fierbinte ca sa-l omoare ţesutul plantei . Recent, masticuri vopsea - au înlocuit ceară ca în multe zone , deoarece acestea sunt mai uşor de utilizat şi nu necesită încălzire.
Bark Graft
Scoarţă altoire (figura 3) este utilizată în principal pentru a lucra de top flori şi copaci fructe . În contrast cu despicătura altoire, aceasta tehnica poate fi aplicată portaltoi de diametru mai mare ( 4 - 12 inchi) şi se face în perioada de primăvară timpurie, când coaja aluneca cu uşurinţă din lemn , dar înainte de seva majore de flux. portaltoi este tăiată cu un ferăstrău ascuţit , lăsând -o tăietură curată şi cu despicat altoire .

--------------------------------------------------------------------------------

Figura 3. Bark altoi.

--------------------------------------------------------------------------------
Pregătirea Bursa de Valori . Începe de la suprafaţa tăiată de portaltoi şi să facă o fantă verticală prin scoarţă unde fiecare altoi poate fi introdus (2 cm lungime şi distanţate de la 1 inch în afară ).
Pregătirea Scion . Deoarece scions multiple sunt , de obicei, în jurul introduce suprafaţa tăiată de portaltoi , pregătirea scions mai multe pentru fiecare altoi . Taiati baza fiecărui lăstar la un 1 1 - pană la conice de 2 inch pe o singură parte .
Introducerea Scion . Slăbiţi coaja uşor şi introduceţi altoi , astfel încât suprafaţa de pană în formă conică a altoi este împotriva lemnului expus sub lambou de scoarţă . Împingeţi altoi ferm în jos loc în spatele clapeta de coaja , înlocuiţi clapeta scoarţă, şi unghiilor altoi în loc de conducere unul sau două fire brads prin scoarţă şi altoi în portaltoi . Introduceţi un altoi la fiecare 3 - 4 cm în jurul perimetrului tăiate de portaltoi .
Garantarea Graft . Sigiliul toate suprafetele expuse cu grefarea de ceară sau altoirea vopsea . Odată scions au început să crească , lasă doar cel mai viguros pe fiecare ciot. ; de prune toate celelalte. grefe Scoarţă au tendinţa de a forma sindicate slabe şi , prin urmare, necesită de obicei staking sau suport, în timpul primilor ani .
Side - furnir Graft
La un moment dat grefă lateral furnir ( Figura 4) a fost o tehnica populara pentru altoirea soiurilor de camelii şi rhododendron , care sunt dificil de rădăcină. În prezent , este cel mai popular mod de a altoi conifere , în special cele care au o formă compactă sau pitic . Side - furnir altoire se face de obicei pe portaltoi pateu .

--------------------------------------------------------------------------------

Figura 4. Side furnir altoi

--------------------------------------------------------------------------------
Pregătirea Bursa de Valori . Portaltoi este cultivat în ghivece sezon înainte de altoire , a permis să meargă latente , şi apoi stocate cu alte recipient stoc pepinieră. După expunerea la frig timp de cel puţin şase săptămâni , portaltoi este adus într-o cu efect de seră se răcească timp de câteva zile înainte de altoire are loc pentru a încuraja creşterea reînnoită rădăcină. de plante nu ar trebui să fie adăpate în acest moment.
A face o tăietură superficială în scădere de aproximativ 3 / 4 inch la 1 inch lungime de la baza tulpinii de pe portaltoi pateu de a expune un lambou de scoarţă de lemn cu unele încă ataşată . A face o reducere de perfecţionare activă de la baza , astfel încât clapeta de scoarţă şi de lemn poate fi eliminat din portaltoi .
Pregătirea Scion . Alegeţi un descendent , cu un diametru identice sau uşor mai mici decât portaltoi . Face o pantă taie 3 / 4 la 1 inch lung la baza altoi . (Utilizaţi tehnica de altoire scoarţă se arată în figura 3.)
Introducerea Scion . Introduceţi suprafaţa tăiată de altoi împotriva suprafaţa tăiată de portaltoi . Fii sigur ca de contact cambia reciproc .
Garantarea Graft . Ţineţi altoi în loc cu ajutorul unui cauciuc altoire benzi , banda , sau altoirea a firului. Sigiliul întreaga zonă grefă cu ceara calda grefare sau prin altoire vopsea . Scoateţi din cauciuc sau sfori la scurt timp după ce Uniunea şi-a vindecat. Niciodată nu se lasă liant la brâu stem .
Lipitură Graft
Lipitură altoire ( figura 5) este folosit pentru a participa la un altoi pe tulpina unui portaltoi sau pe o rootpiece intacte . Această metodă simplă este, de obicei aplicate materialelor erbacee că calus sau " unit " cu uşurinţă , sau este folosit pe plante cu un diametru stem de 1 / 2 inch sau mai puţin. În lipitură altoire, atât la materialul şi altoi trebuie să fie de acelaşi diametru .

--------------------------------------------------------------------------------

Figura 5. Lipitură altoi.

--------------------------------------------------------------------------------
Pregătirea Bursa de Valori şi Scion .Taiati portaltoi folosind o tăietură diagonală 3 / 4 la 1 inch lung. A face acelaşi tip de Tăietura de la baza de altoi .
Introducerea Scion . Fit altoi la stocul . Wrap această intersecţie în siguranţă cu o bandă de cauciuc grefarea sau a firului.
Garantarea Graft . Sigiliul confluenţa cu altoire ceara sau altoirea vopsea . Apă portaltoi rar până la tricoturi grefă . Peste udare poate provoca SAP pentru a "înecat" altoi . Asiguraţi-vă că pentru a elimina sfoară sau bandă cât mai curând grefă sa vindecat .
Bici şi limba Graft
bici si tehnica limbii (figura 6) este cel mai frecvent utilizat la culturile mamă pentru altoi sau plante ornamentale lemnoase . Atât portaltoi şi altoi ar trebui să fie de aceeaşi dimensiune şi , de preferinţă, nu mai mult de 1 / 2 inch in diametru. Tehnica este similara cu lipitură grefarea cu excepţia faptului că biciul pe portaltoi deţine limba altoi în loc ( şi viceversa ). Acest lucru lasă ambele mâini libere pentru a încheia în comun .
Pentru biciul şi grefă limba , să facă reduceri similare atât pe stoc şi altoi . Aceste reduceri trebuie să se facă cu o singură tragere de cuţit şi ar trebui să aibă o suprafaţă netedă , astfel încât cele două pot dezvolta o uniune bun altoi. Până la acest punct , portaltoi şi altoi se taie la fel ca pentru o grefă de lipitură .

--------------------------------------------------------------------------------

Figura 6 . Bici şi grefă limbii.

--------------------------------------------------------------------------------
Pregătirea Bursa de Valori şi Scion . Taiati stocuri utilizându -o tăietură diagonală. tăietura trebuie să fie patru-cinci ori mai mare decât diametrul de stoc pentru a fi altoite. A face acelaşi tip de Tăietura de la baza de altoi .
Apoi, locul lama de cuţit în întreaga sfârşitul reducere a stocului , la jumătatea distanţei dintre scoarţă şi măduvă (pe partea superioară a suprafeţei tăiate ). Folositi un singur accident vascular cerebral cuţit să atragă lama în jos, la un unghi prin intermediul lemnului şi măduvă . Oprire la baza tăiat pe diagonală iniţială. Această bucată de carne a doua nu trebuie să urmeze cereale din lemn , dar ar trebui să ruleze în paralel cu prima tăietură .
Introducerea Scion . Pregătiţi- altoi în acelaşi mod . Fit altoi în portaltoi , astfel încât acestea Interlock bici şi a limbii . Fii sigur ca cambia sunt aliniate .
Garantarea Graft . Wrap jonctiunea cu o bandă grefare sau sfori , şi sigiliu cu ceara sau altoirea altoirea vopsea . Niciodată nu se lasă liant la brâu stem .
Saddle Graft
Aua altoire (figura 7) este o tehnica relativ uşor de învăţat şi, odată stăpânit poate fi efectuat destul de rapid. Stocul poate fi pe teren cultivate sau pateu . Ambele portaltoi şi altoi ar trebui să fie acelaşi diametru . Pentru cele mai bune rezultate, şa utilizarea altoire pe stoc latente la mijlocul anului pentru a sfârşitul iernii. Stoc nu ar trebui să fie mai mult de 1 inch in diametru.

--------------------------------------------------------------------------------

Figura 7. Saddle altoi.

--------------------------------------------------------------------------------
Pregătirea Bursa de Valori . Folosind două opuse lovituri de cuţit în sus altoire , Sever de top din portaltoi . tăiate rezultate ar trebui să semene cu un V inversat , cu suprafaţa de bucăţi variind de la 1 / 2 la 1 inch lung.
Pregătirea Scion . Acum inversă tehnica pentru a pregăti baza altoi . Aceste reduceri pe portaltoi şi altoi trebuie să fie aceeaşi lungime şi au aceeaşi pantă , astfel încât o sumă maximă de tesut cambial va contacta atunci când cele două jumătăţi sunt unite .
Introducerea Scion . Locul V- altoi crestate pe şaua de portaltoi . Dacă portaltoi şi altoi sunt acelaşi diametru , alinierea cambial este mai uşor , în caz contrar ajusta după cum este necesar .
Garantarea Graft . Wrap grefă cu o sfoara altoire , banda , sau benzi, apoi sigiliu cu ceara sau altoirea altoirea vopsea .
Toate tehnicile anterioare sunt utilizate pentru a lucra de top horticole pentru un anumit scop . Ocazional , cu toate acestea, grefa este folosit pentru a repara plante rănite sau bolnave . Două tehnici comune disponibile în acest scop sunt pod inarch altoire şi altoire .
Podul Graft
Podul altoire ( figura 8) este folosit pentru a " pod ", o zona bolnave sau deteriorate de o instalaţie , de obicei la sau aproape de baza trunchiului . Astfel de afecţiuni frecvent rezultate din contactul cu echipamente de sortare sau gazon de întreţinere , sau poate fi cauzate de rozătoare , temperaturi scazute, sau organisme bolii. Grefa de pod oferă sprijin , precum şi o conductă , care permite de apă şi substanţe nutritive pentru a trece peste zona afectată .
grefe Bridge sunt de obicei la începutul primăverii , chiar înainte de creştere a plantelor activă începe . Ele pot fi efectuate în orice moment scoarţă pe plantă vătămată " aluneca ".

--------------------------------------------------------------------------------

Figura 8 . Podul altoi.

--------------------------------------------------------------------------------
Pregătirea Scion . Selectaţi scions că sunt drepte şi aproape de două ori , atâta timp cât zona afectată care urmează să fie acoperite . A face o tăietură la 1 1/2- 2- inch-lung conice pe acelaşi plan la fiecare capăt al altoi .
Pregătirea Bursa de Valori . Scoateţi orice ţesut deteriorat atât de grefă este sănătos tulpini . Taie un lambou din scoarţă pe portaltoi aceeasi latime ca altoi de mai jos şi prejudiciul de a fi reparate . ori uşor goni din stoc, având grijă să nu rupă lambou scoarţă .
Introducerea Scion . În primul rând, introduce şi sigure altoi de mai jos prejudiciu; împinge altoi sub clapa cu partea tăiată a altoi pe lemn a tulpinii rănit sau trunchi . Apoi, mergeţi înapoi şi să inseraţi şi sigure altoi de mai sus prejudiciu în urma acestor aceiaşi paşi. Împingeţi altoi ferm în loc. Trageţi clapeta de peste altoi şi tac -l în locul aşa cum este descris pentru altoire coaja (figura 3) .
Când altoire cu mici tulpini care ar putea fluctua în vânt , introduceţi scions astfel încât acestea să plece spre exterior uşor. grefe Podul ar trebui să fie distanţate de aproximativ 3-4 cm în afară în zona afectată .
Garantarea Graft . Secure toate domeniile altoi cu ceara calda grefare sau prin altoire vopsea . În timpul şi după perioada de vindecare , elimina orice boboci sau muguri care se dezvolta pe scions .
Inarch Graft
Inarching , ca podul altoire , este folosit la bypass sau de a sprijini o deteriorat sau slăbit zonă a unei instalaţii de tulpină (Figura 9). Spre deosebire de altoire pod , altoi poate fi o trage existente , fraiere , sau watersprout care este deja în creştere de mai jos şi extinderea de mai sus prejudiciului. altoi poate fi , de asemenea, o trage din aceeaşi specie ca planta răniţi în creştere pentru sistemul său de rădăcină propriul lângă trunchiul principal al copac deteriorate . Cu tehnica inarching , vârful altoi este altoit în sus prejudiciul folosind aceeaşi metodă ca şi pentru scoarţă sau pod altoire.

--------------------------------------------------------------------------------

Figure 1. Cross section of a woody plant stem.

--------------------------------------------------------------------------------
Types of Grafts
Nurserymen can choose from a number of different types of grafts. This section describes only those basic types of grafts used on nursery crop plants.
Cleft Graft
One of the simplest and most popular forms of grafting, cleft grafting (Figure 2), is a method for top working both flowering and fruiting trees (apples, cherries, pears, and peaches) in order to change varieties. Cleft grafting is also used to propagate varieties of camellias that are difficult to root. This type of grafting is usually done during the winter and early spring while both scion and rootstock are still dormant. Cleft grafting may be performed on main stems or on lateral or scaffold branches.
The rootstock used for cleft grafting should range from 1 to 4 inches in diameter and should be straight grained. The scion should be about 1/4 inch in diameter, straight, and long enough to have at least three buds. Scions that are between 6 and 8 inches long are usually the easiest to use.

--------------------------------------------------------------------------------

Figure 2. Cleft graft.

--------------------------------------------------------------------------------
Preparing the Rootstock. The stock should be sawed off with a clean, smooth cut perpendicular to the main axis of the stem to be grafted. Using a clefting tool wedge and a mallet, make a split or "cleft" through the center of the stock and down 2 to 3 inches. Remove the clefting tool wedge and drive the pick end of the tool into the center of the newly made cleft so that the stock can be held open while inserting the scion.
Preparing the Scion. In cleft grafting, one scion is usually inserted at each end of the cleft, so prepare two scions for each graft. Select scions that have three or four good buds. Using a sharp, clean grafting knife, start near the base of the lowest bud and make two opposing smooth-tapered cuts 1 to 2 inches long toward the basal end of the scion. Cut the side with the lowest bud slightly thicker than the opposite side. Be sure the basal end of the scion gradually tapers off along both sides.
Inserting the Scion. Insert a scion on each end of the cleft, with the wider side of the wedge facing outward. The cambium of each scion should contact the cambium of the rootstock.
Securing the Graft. Remove the clefting tool from the cleft so that the rootstock can close. Pressure from the rootstock will hold the scions in place. Thoroughly seal all cut surfaces with grafting wax or grafting paint to keep out water and prevent drying. If both scions in the cleft "take," one will usually grow more rapidly than the other. After the first growing season, choose the stronger scion and prune out the weaker.
NOTE: The temperature of grafting wax is critical. It must be hot enough to flow but not so hot as to kill plant tissue. Recently, paint-like sealants have replaced wax in many areas because they are easier to use and require no heating.
Bark Graft
Bark grafting (Figure 3) is used primarily to top work flowering and fruiting trees. In contrast to cleft grafting, this technique can be applied to rootstock of larger diameter (4 to 12 inches) and is done during early spring when the bark slips easily from the wood but before major sap flow. The rootstock is severed with a sharp saw, leaving a clean cut as with cleft grafting.

--------------------------------------------------------------------------------

Figure 3. Bark graft.

--------------------------------------------------------------------------------
Preparing the Stock. Start at the cut surface of the rootstock and make a vertical slit through the bark where each scion can be inserted (2 inches long and spaced 1 inch apart).
Preparing the Scion. Since multiple scions are usually inserted around the cut surface of the rootstock, prepare several scions for each graft. Cut the base of each scion to a 1 1- to 2-inch tapered wedge on one side only.
Inserting the Scion. Loosen the bark slightly and insert the scion so that the wedge-shaped tapered surface of the scion is against the exposed wood under the flap of bark. Push the scion firmly down into place behind the flap of bark, replace the bark flap, and nail the scion in place by driving one or two wire brads through the bark and scion into the rootstock. Insert a scion every 3 to 4 inches around the cut perimeter of the rootstock.
Securing the Graft. Seal all exposed surfaces with grafting wax or grafting paint. Once the scions have begun to grow, leave only the most vigorous one on each stub; prune out all the others. Bark grafts tend to form weak unions and therefore usually require staking or support during the first few years.
Side-Veneer Graft
At one time the side-veneer graft (Figure 4) was a popular technique for grafting varieties of camellias and rhododendrons that are difficult to root. Currently, it is the most popular way to graft conifers, especially those having a compact or dwarf form. Side-veneer grafting is usually done on potted rootstock.

--------------------------------------------------------------------------------

Figure 4. Side veneer graft

--------------------------------------------------------------------------------
Preparing the Stock. Rootstock is grown in pots the season before grafting, allowed to go dormant, and then stored as with other container nursery stock. After exposure to cold weather for at least six weeks, the rootstock is brought into a cool greenhouse for a few days before grafting takes place to encourage renewed root growth. The plant should not be watered at this time.
Make a shallow downward cut about 3/4 inch to 1 inch long at the base of the stem on the potted rootstock to expose a flap of bark with some wood still attached. Make an inward cut at the base so that the flap of bark and wood can be removed from the rootstock.
Preparing the Scion. Choose a scion with a diameter the same as or slightly smaller than the rootstock. Make a sloping cut 3/4 to 1 inch long at the base of the scion. (Use the bark grafting technique shown in Figure 3.)
Inserting the Scion. Insert the cut surface of the scion against the cut surface of the rootstock. Be certain that the cambia contact each other.
Securing the Graft. Hold the scion in place using a rubber grafting strip, tape, or grafting twine. Seal the entire graft area with warm grafting wax or grafting paint. Remove the rubber or twine shortly after the union has healed. Never allow the binding material to girdle the stem.
Splice Graft
Splice grafting (Figure 5) is used to join a scion onto the stem of a rootstock or onto an intact rootpiece. This simple method is usually applied to herbaceous materials that callus or "knit" easily, or it is used on plants with a stem diameter of 1/2 inch or less. In splice grafting, both the stock and scion must be of the same diameter.

--------------------------------------------------------------------------------

Figure 5. Splice graft.

--------------------------------------------------------------------------------
Preparing the Stock and Scion.Cut off the rootstock using a diagonal cut 3/4 to 1 inch long. Make the same type of cut at the base of the scion.
Inserting the Scion. Fit the scion to the stock. Wrap this junction securely with a rubber grafting strip or twine.
Securing the Graft. Seal the junction with grafting wax or grafting paint. Water rootstock sparingly until the graft knits. Over watering may cause sap to "drown" the scion. Be sure to remove the twine or strip as soon as the graft has healed.
Whip and Tongue Graft
The whip and tongue technique (Figure 6) is most commonly used to graft nursery crops or woody ornamentals. Both the rootstock and scion should be of equal size and preferably no more than 1/2 inch in diameter. The technique is similar to splice grafting except that the whip on the rootstock holds the tongue of the scion in place (and vice versa). This leaves both hands free to wrap the joint.
For the whip and tongue graft, make similar cuts on both the stock and scion. These cuts should be made with a single draw of the knife and should have a smooth surface so that the two can develop a good graft union. Up to this point, rootstock and scion are cut the same as for a splice graft.

--------------------------------------------------------------------------------

Figure 6. Whip and tongue graft.

--------------------------------------------------------------------------------
Preparing the Stock and Scion. Cut off the stock using a diagonal cut. The cut should be four to five times longer than the diameter of the stock to be grafted. Make the same kind of cut at the base of the scion.
Next, place the blade of the knife across the cut end of the stock, halfway between the bark and pith (on the upper part of the cut surface). Use a single knife stroke to draw the blade down at an angle through the wood and pith. Stop at the base of the initial diagonal cut. This second cut must not follow the grain of the wood but should run parallel to the first cut.
Inserting the Scion. Prepare the scion in the same way. Fit the scion into the rootstock so that they interlock whip and tongue. Be certain that the cambia are aligned.
Securing the Graft. Wrap the junction with a grafting strip or twine, and seal it with grafting wax or grafting paint. Never allow the binding material to girdle the stem.
Saddle Graft
Saddle grafting (Figure 7) is a relatively easy technique to learn and once mastered can be performed quite rapidly. The stock may be either field-grown or potted. Both rootstock and scion should be the same diameter. For best results, use saddle grafting on dormant stock in mid- to late winter. Stock should not be more than 1 inch in diameter.

--------------------------------------------------------------------------------

Figure 7. Saddle graft.

--------------------------------------------------------------------------------
Preparing the Stock. Using two opposing upward strokes of the grafting knife, sever the top from the rootstock. The resulting cut should resemble an inverted V, with the surface of the cuts ranging from 1/2 to 1 inch long.
Preparing the Scion. Now reverse the technique to prepare the base of the scion. These cuts on the rootstock and scion must be the same length and have the same slope so that a maximum amount of cambial tissue will make contact when the two halves are joined.
Inserting the Scion. Place the V-notched scion onto the saddle of the rootstock. If rootstock and scion are the same diameter, cambial alignment is easier; otherwise adjust as needed.
Securing the Graft. Wrap the graft with a grafting twine, tape, or strip, then seal it with grafting wax or grafting paint.
All of the preceding techniques are used to top work horticultural crops for a particular purpose. Occasionally, however, grafting is used to repair injured or diseased plants. Two common techniques available for this purpose are bridge grafting and inarch grafting.
Bridge Graft
Bridge grafting (Figure 8) is used to "bridge" a diseased or damaged area of a plant, usually at or near the base of the trunk. Such damage commonly results from contact with grading or lawn maintenance equipment, or it may be caused by rodents, cold temperatures, or disease organisms. The bridge graft provides support as well as a pipeline that allows water and nutrients to move across the damaged area.
Bridge grafts are usually done in early spring just before active plant growth begins. They may be performed any time the bark on the injured plant "slips."

--------------------------------------------------------------------------------

Figure 8. Bridge graft.

--------------------------------------------------------------------------------
Preparing the Scion. Select scions that are straight and about twice as long as the damaged area to be bridged. Make a 1 1/2- to 2-inch-long tapered cut on the same plane at each end of the scion.
Preparing the Stock. Remove any damaged tissue so the graft is on healthy stems. Cut a flap in the bark on the rootstock the same width as the scion and below the injury to be repaired. Gently fold the flap away from the stock, being careful not to tear the bark flap.
Inserting the Scion. First, insert and secure the scion below the injury; push the scion under the flap with the cut portion of the scion against the wood of the injured stem or trunk. Then go back and insert and secure the scion above the injury following these same steps. Push the scion firmly into place. Pull the flap over the scion and tack it into place as described for bark grafting (Figure 3).
When grafting with young stems that may waver in the wind, insert the scions so that they bow outward slightly. Bridge grafts should be spaced about 3 to 4 inches apart across the damaged area.
Securing the Graft. Secure all graft areas with warm grafting wax or grafting paint. During and after the healing period, remove any buds or shoots that develop on the scions.
Inarch Graft
Inarching, like bridge grafting, is used to bypass or support a damaged or weakened area of a plant stem (Figure 9). Unlike bridge grafting, the scion can be an existing shoot, sucker, or watersprout that is already growing below and extending above the injury. The scion may also be a shoot of the same species as the injured plant growing on its own root system next to the main trunk of the damaged tree. With the inarching technique, the tip of the scion is grafted in above the injury using the same method as for bark or bridge grafting.

--------------------------------------------------------------------------------

Figure 9. Inarch graft.

altoire nuc

gabigg — Mon, 20 Sep 2010 11:41:27 GMT

De ce nuc?

Conform statisticilor : "În anul 1938 în România existau 4,3 milioane de nuci cu o producţie medie evaluată la 199000 tone nuci. În anul 1975 în România existau circa 3 milioane nuci, cu o producţie medie de 29000 tone. În anul 2002 România producea circa 33-34 tone nuci."

O scădere drastică a producţiei de nuci datorită tăierii nechibzuite a acestui pom.

Si numai atât!

Nucul se cultivă, în primul rând, pentru fructele sale, care se consumă atât în stare proaspătă, cât şi prelucrate.
Miezul de nucă constituie un aliment complet şi concentrat conţinând substanţe grase (52-70%), substanţe proteice (12-25%), zaharuri (5-25%) substanţe minerale (1,3-2,4%), etc.
Valoarea energetică a unui kg de miez de nucă este echivalentă cu: 1 kg pâine + 0,5 kg carne +0,5 kg cartofi + 0,5 kg peşte + 0,5 kg prune uscate + 1 kg pere, asigurand 6364 calorii (V. Cociu, 1983).
Miezul de nucă este folosit în fabricarea de ulei comestibil şi tehnic folosit în pictură, fabricarea cernelii tipografice, fabricarea săpunului de lux etc.
Nucile verzi, se folosesc pentru dulceţuri, conţinând o cantitate mare de vitamina C şi anume de patruzeci de ori mai mult decât sucul de portocale: dintr-un kg de coji verzi de nucă se poate extrage o cantitate de vitamina C egală cu cea extrasă din 10 kg de lămâi.
Frunzele, lăstarii, mugurii, scoarţa şi rădăcinile constituie un izvor de materie primă încă foarte puţin folosit la noi în ţară.
Odinioară, populaţia la sate folosea intens vopselele extrase din frunze, lăstari şi scoarţă de nuc pentru vopsitul lânii, bumbacului şi chiar a mătăsii, fiind considerate vopsele netoxice şi deosebit de rezistente la deodorare.
Frunzele de nuc verzi puse la macerat în petrol lampant, constituie un bun unguent în tratarea reumatismului. Miezul de nucă este indicat pentru diabetici şi pentru completarea regimului alimentar vegetarian.
Lemnul de nuc este foarte apreciat datorită calităţii sale superioare la fabricarea mobilierului de lux, în industria automobilelor de lux şi în industria aeronautică.
Nucul este considerat Regele pomilor, plecând în primul rând de la denumirea sa în latină Iuglans Regia, preferând să fie plantat într-o livadă în zona cea mai înaltă. Datorită cantităţii mari de iod pe care o degajă prin frunze nu este indicată odihna şi relaxarea la umbra nucului, iar plantele anuale şi perene din zona umbrită de nuc, mor.
Ca specie pomicola nucul prezintă şi alte avantaje. Deşi creşte lent şi intră târziu pe rod, comparativ cu alte specii, nucul este foarte longeviv trăind, în medie, circa 80-100 de ani şi dupa 15-16 ani dă producţii mari.
Coroana masivă, trunchiul puternic, coaja netedă cenuşie şi frumoasă în tinereţe, frunzele mari de culoare verde închis şi aromate, fac din nuc una din speciile decorative de mare efect.
Aria de raspandire a nucului, mare, de la şes şi pâna la 700-800 m, poate aduce mari foloase cultivatorilor.
Din toate aceste cauze, nucului i s-a atribuit o lege speciala in Romania, fiind protejat de stat.

Toate acestea sunt argumente că înfiintarea unei plantaţii de nuci este un proiect pe termen lung foarte rentabil.

nucul remedii si utilizari in tratamentul bolilor

gabigg — Mon, 20 Sep 2010 08:22:01 GMT

Renunta la fumat

Nucul, remedii şi utilizări în
tratamentul bolilor
În măreţia sa, nucul este un arbore singuratic, atât în mijlocul câmpului, pe marginea şoselelor sau într-un colt de grădină, preferând zona cea mai înaltă, de unde domină împrejurimile. Asemenea zeilor de odinioară, nu acceptă alţi copaci să răsară în jurul lui; cine îi calcă teritoriul moare rapid. Datorită cantităţii mari de iod degajat de frunze, sub umbra nucului „nici iarba nu creşte", insectele şi dăunătorii sunt ţinuţi la distanţă, iar oamenii evită odihna şi relaxarea la umbra prea răcoroasă a nucului. Numit popular nucar sau nuc-costeliv, este unul dintre cei mai impunători arbori, cu o talie măreaţă, precum şi unul dintre pomii cei mai longevivi (în medie 80-100 de ani), uneori ajungând la peste 450 de ani. De menţionat că în Georgia există un nuc vechi de peste 1.000 de ani, iar în oraşul Odessa se află un trunchi de nuc petrificat cu vârsta de peste 1.500 de ani. Nucile sunt bogate în calorii
Organele vegetale folosite de la nuc sunt: frunzele tinere fără peţiol, florile mascule
(mâţişori), fructele verzi, coaja fructelor la recoltare şi fructele uscate.
Conţinutul biochimic din organele nucului sunt foarte mult diversificate, asigurând multiple
utilizări în terapia medicală şi în alimentaţie.
- Frunzele tinere conţin: taninuri complexe, acizi organici (galic, elagic, cafeic, cumaric), un principiu amar (juglandină), o oxinaftochinonă (juglonă, hidrojuglonă), inozitol, tirozină, clorofilă, pectine, ulei esenţial, vitamina C, iod legat organic, săruri minerale. - Coaja fructelor verzi conţine: taninuri catehinice, flavone, leucoantociani, naftochinone, acizi organici. Conţinutul ridicat de substanţe tanante (de tipul acizilor galic şi egalic) permite folosirea la tăbăcitul pieilor. Alte calcule arată că 1 kg coajă verde conţine 5-8 g vitamina C, adică atât cât se poate extrage din 10 kg de lămâi. - Fructele mature recoltate toamna conţin; substanţe grase (52-70%), proteine, glucide solubile (sub 5%), vitamine (A, B1, B2, C, E, PP), acizi graşi nesaturaţi, fibre alimentare şi săruri minerale de Cu, Zn, Mg, K, P, Fe, Ca. Prin valoarea energetică foarte ridicată (636 calorii / 100 g miez), nuca este un aliment complet, foarte caloric şi concentrat, deosebit de valoros pentru copii anemici, bătrâni, convalescenţi, diabetici şi persoane nevrotice. S-a calculat că 1 kg de nuci echivalează cu 1 kg de pâine, cu 0,5 kg de carne, 0,5 kg de peşte, 0,5 kg de cartofi, 0,5 kg de prune uscate sau 1 kg de pere. Frunzele, cojile verzi şi nucile pot fi folosite în tratamente
Datorită conţinutului biochimic foarte diversificat, există multiple proprietăţi terapeutice.
Frunzele şi cojile verzi ale fructelor au următoarele însuşiri valorificabile în tratamentele medicale:
- hipoglicemiante, depurative;
- stomahice, antidiareice, antiseptice intestinal, bactericide, antifungice, dezinfectante gastro-
intestinale, astringente, vermifuge, antiscorbutice, tonic-amare;

- uşor hipotensive, antialergice, hemostatice;
- antileucoreice, antiinflamatoare, antisudorifice, dezinfectante renal, antisifilitice;
- cicatrizante, antimicotice, emoliente, calmante, antieczematoase.
Miezul fructelor mature are proprietăţi:
- nutritive (hipocalorice), energizante, antianemice, tonifiante fizic şi psihic;
- laxative, vermifuge, emoliente, calmante.
Preparatele fitoterapeutice au reale calităţi vindicative într-un număr impresionant de
afecţiuni maladive.
- Frunzele tinere pot fi folosite în următoarele boli:
a. Utilizări interne
- diabet zaharat cu reducerea glicemiei, hepatită, icter, enterite acute, stimularea digestiei şi a funcţiilor hepatice, hemoragii digestive, candidoze, curăţirea sângelui, infecţii renale şi genitale, edeme renale, hemoragii uterine, eliminarea transpiraţiei nocturne la bolnavii de T.B.C., lipsa poftei de mâncare. Se prepară infuzie simplă dintr-o linguriţă frunze uscate şi mărunţite la 200 ml apă clocotită; se infuzează 5-10 minute şi se beau 2-3 ceaiuri pe zi. - diaree, dizenterie, transpiraţii excesive, constipaţie, leucoree – (scurgere albă), rahitism (carenţa vitaminei D), scrofuloză (inflamarea ganglionilor limfatici, cervicali, inghinali sau axilari), intoxicaţii cu compuşi de mercur, helmintiază, hemoroizi interni, incontinenţă urinară, metroanexită, inflamaţia vaselor sanguine, curăţirea sângelui. Se prepară infuzie concentrată din 4 linguri frunze uscate şi mărunţite la 250 ml apă clocotită; se iau câte 3-4 linguri pe zi. b. Utilizări externe :
- comprese cu decoct concentrat (3 linguri la 250 ml apă cu fierbere 10 minute) pentru tratamente în eczeme zemuinde, dermatoze, furunculoze, ulcer varicos, antrax, prurit, acnee juvenilă, negi, mătreaţă, afecţiuni oculare. - băi generale şi spălături (decoct din 200 g frunze la 3-5 litri apă, eventual cu 2 kg sare marină, care fierbe 15 minute, se strecoară şi se adaugă în apa de baie) pentru erupţii purulente, ulceraţii cutanate, răni greu vindecabile, eczeme şi coji pe cap la copii, scabie, păduchi, leucoree, degerături, transpiraţia mâinilor şi picioarelor (eventual în amestec cu pulbere de pedicuţă), osteoporoză, sciatică, umflături de articulaţii, unghii purulente, seboree şi căderea masivă a părului. - băi de şezut cu decoct concentrat contra hemoroizilor externi.
- gargară şi clătirea gurii cu infuzie concentrată din frunze (15 g la 200 ml apă clocotită) pentru
stomatite, amigdalite, gingivită, afte bucale, afecţiuni ale gâtului şi laringelui.
- alifie din frunze de nuc pentru vindecarea rănilor, arsuri solare şi tenuri grase (15 g frunze mărunţite şi macerate 7 zile în 100 ml ulei de floarea soarelui la temperatura camerei; se fierbe pe baia de apă timp de 3 ore, se strecoară prin tifon, se adaugă încă 15 g ceară de albine cu care se uniformizează printr-o nouă fierbere pe baia de apă timp de 30 minute). - frunze proaspete de nuc cu care se freacă faţa şi mâinile pentru a evita înţepăturile albinelor şi
ale altor insecte sau se aplică pe zonele dureroase provocate de gută.
Cojile de nuci verzi - mai bogate în vitamina C ca lămâile
Cojile de nuci verzi sunt foarte bogate în vitamina C (de 40 ori mai mult decât sucul de
portocale sau de 10 ori mai mult decât sucul de lămâi).
Preparatele din coji sunt eficiente în:
- fortificarea stomacului slăbit şi a intestinelor leneşe;

- îmbunătăţirea funcţionării ficatului şi a tractului gastro-intestinal;
- purificarea sângelui şi normalizarea consistenţei sângelui îngroşat;
- incontinenţă urinară;
- infecţii streptococice şi stafilococice.
În uz extern este eficace la micoze cutanate şi pitiriazis pe faţă.
Cojile tocate se pot aplica sub formă de cataplasmă contra sciaticii, a nevralgiilor dentare
sau sunt folosite la vopsirea părului.
O reţetă casnică utilizează cojile verzi (500 g) în obţinerea unui lichior stomahic pentru convalescenţi, nevralgii dentare şi paraziţi intestinali, după macerare timp de 3 luni într-un litru de rachiu; după filtrare se amestecă cu 3 litri vin şi se îndulceşte cu zahăr sau cu miere de albine, într-o cură de o lună, având efecte în creşterea rezistenţei sistemului imunitar, accelerarea metabolismului, stimularea poftei de mâncare, anemie, astenie şi oboseli. Nucile verzi, recoltate înainte de Sânziene, când pot fi înţepate uşor, servesc la prepararea unei tincturi sau a unui lichior foarte gustos, cu efecte în înlăturarea leneviei stomacului, în colita de putrefacţie, lipsa poftei de mâncare, anemie, astenie şi în curăţirea ficatului şi a sângelui prea îngroşat: - se aleg 20 nuci mari, se curăţă de coajă, se taie în sferturi şi se pun într-o sticlă cu gât larg cu 1 litru alcool 400; după 2-4 săptămâni de expunere la soare sau la un loc călduţ, se strecoară şi se adaugă 2-3 cuişoare, o bucată de scorţişoară, 1 baton de vanilie, coaja de la ½ portocală şi 500 g zahăr dizolvat într-un litru de apă. Lichiorul se trece în sticluţe de culoare închisă şi se consumă câte o linguriţă plină, înainte de mesele principale, într-o cură de o lună. Efectul benefic al nucilor verzi în vindecarea unor maladii grave a fost constatat cu ocazia epidemiei de ciumă din oraşul Rostock (1603), când au supravieţuit numai persoanele care au băut zilnic suc din nuci verzi. Miezul de nucă poate substitui carnea
Miezul de nucă este un aliment complet, foarte bogat în calorii, grăsimi şi săruri minerale. De aceea, poate avea o mare importanţă în alimentaţia vegetarienilor şi a diabeticilor, deoarece înlocuieşte, cu succes, carnea şi conţine o cantitate foarte redusă de glucide solubile. Valoarea energetică a nucilor mature a fost cunoscută încă din vechime. În anumite zone ale globului, miezul de nucă se folosea ca valută de schimb. În prezent, se utilizează ca hrană concentrată pentru astronauţi. S-a constatat că femeile care consumă săptămânal minimum 5 nuci, atât separat cât şi în
diferite preparate de patiserie, prezintă cu 35% mai puţine riscuri pentru accidente coronariene.
Pentru oamenii săraci, nuca reprezintă un aliment de bază, astfel că un pumn de nuci şi o bucată de pâine poate asigura hrana lor pe zile întregi. Bogăţia în fosfor şi în alte minerale asigură o sursă principală de aprovizionare a organismului cu elemente necesare păstrării echilibrului nervos şi a bunei funcţionări la nivelul muşchilor, oaselor şi a diferitelor organe. O reţetă energizantă simplă foloseşte 4-5 miezuri măcinaţi care se amestecă cu o
linguriţă de miere sau cu suc natural.
Încă din Evul Mediu, nuca era recunoscută prin virtuţile ei de vindecare a bolilor mintale avându-se în vedere asemănarea între forma fructului şi forma creierului omenesc. Treptat, s-a dovedit că, într-adevăr, nuca este un bun remediu pentru îmbunătăţirea memoriei, un energizant de excepţie şi un leac minunat contra oricăror boli mintale sau a durerilor de cap. O pastă obţinută din 6-8 nuci măcinate, amestecate cu o lingură de miere polifloră într-un pahar cu suc natural, dă un energizant de excepţie, consumat prin înghiţituri mici, cu efecte în ateroscleroză şi reducerea colesterolului.

O altă pastă din miezuri măcinaţi, amestecaţi cu făină şi smântână sau iaurt gras, se aplică de 2-3 ori pe zi timp de 3 zile consecutiv pe zonele cu răni infectate (furuncule, eczeme, abcese, flegmoane), având rol în colectarea puroiului sau ca protector cutanat în caz de arsuri, insolaţie şi bronzare excesivă. La copiii rahitici şi anemici sau cu boli de oase, se recomandă frecţii zilnice pe corp cu ulei din miez de nucă. Preparatele pe bază de miez de nucă sunt mult folosite în cosmetică la revigorarea părului şi la întreţinerea tenurilor grase. Se iau 2-3 nuci mari, se pisează uniform şi se amestecă cu câteva linguriţe de apă caldă până se formează o pastă albă; aplicată pe faţă şi pe decolteu, se constată că după masarea pielii prin mişcări circulatorii apar efecte benefice de împrospătare a tenului, irigarea cu sânge şi curăţirea în profunzime, cu îndepărtarea stratului de celule epidermice moarte. Uleiul extras prin presare din miezul de nucă este bogat în acizi graşi (din care peste 50% acid linoleic) şi de aceea este recomandat în alimentaţia dietetică pentru prevenirea aterosclerozei coronariene, reducerea colesterolului, a bronşitei cronice, tuberculozei, constipaţiei, paraziţilor intestinali (inclusiv teniază), a litiază renale, leucoreei, enurezis şi sifilis. Frunzele de nuc absorb metalele grele din atmosferă
-Frunzele verzi au rol insecticid alungând ploşniţele, puricii, moliile, muştele, furnicile şi alte insecte nedorite din locuinţă. În acest scop se introduc în saltele, cuştile câinilor sau se atârnă în încăperi. -Frunzele de nuc absorb metalele grele din atmosferă şi purifică aerul.
-Decoctul concentrat din frunze şi coji de nuci servea odinioară la sate pentru vopsirea lânii, a bumbacului şi mătăsii, fiind considerat netoxic şi foarte rezistent la decolorare. De asemenea, este utilizat la spălarea blănii animalelor pentru a le apăra de muşte şi tăuni. -Uleiul de nucă este folosit în medicina veterinară la tratarea bovinelor în caz de indigestii şi
balonări.
-Uleiul este un component utilizat frecvent la prepararea săpunurilor de lux, a şampoanelor de
păr precum şi în pictură şi la fabricarea cernelii tipografice.
- Lemnul de nuc este foarte mult căutat pentru confecţionarea mobilei de lux, a sicrielor sculptate, a instrumentelor muzicale precum şi ca material lemnos de rezistenţă în construcţia caselor, a vaselor maritime, a automobilelor de lux şi în industria aeronautică. Nucii izolaţi şi cei din plantaţii masive au rol esenţial în protejarea solului contra eroziunilor şi a alunecărilor de teren datorită rădăcinilor puternice care pot să reţină straturile de pământ până la adâncimea de 10-15 metri. În final adresăm un gând bun tuturor locuitorilor satelor: Nu lăsaţi curtea şi grădina voastră fără prezenţa unui bătrân nuc care să vă etaleze personalitatea de buni gospodari! Merită să gândim că o grădină fără un falnic nuc ar fi ca o armată în toiul luptelor fără viteazul comandant. De obicei eu foloseam frunzele de nuc pentru Tiroidă. Folosesc miere cu coji verzi zvântate pentru tiroidă sau o frunză pusă într-un pahar cu apă împotriva vasodilataţiei, extern oţet cu frunze de nuc bun şi pentru Pecingine, poţi pune şi în băi, ceaiul este prea tare pentru femei, mai benefic s-a dovedit pentru bărbaţi. Pentru negi la animale, apa cu multe frunze de nuc este excelentă, dezinfectează şi cad negii, pentru faţă este iarăşi foarte bună. Depinde cum ai posturile şi cât de puternică este constituţia organismului fiecăruia. Dacă te vei chinui să ţii posturile ca la carte îţi garantez, din proprie experienţă, că vei uita de patimi ani de-a rândul, altfel te poţi folosi de planta aceasta cu succes şi fără efecte negative.

nuca aluna turceasca aluna de pamant

gabigg — Mon, 20 Sep 2010 08:00:48 GMT

Nucul Nucul (Juglans regia) este considerat, atat la noi cat si in tarile calde, ca una dintre cele mai vechi specii pomicole. Acest arbore, originar din Asia de Sud-Vest, creste spontan in zonele temperate din Asia si Europa, continente in care se si cultiva cel mai mult. Documente vechi amintesc ca nucul este cunoscut din vremuri foarte indepartate, in China, Japonia si India gasindu-se exemplare chiar de acum 2000-3000 de ani. Pe teritoriul tarii noastre, nucul este intalnit cu precadere in zonele deluroase si in depresiunile colinare. Acest arbore poate ajunge la o inaltime de 18-25 m, iar tulpina sa atinge adeseori 1 m in diametru. Frunzele sale sunt colorate in verde intens, lucioase pe partea superioara si cu nervuri foarte pronuntate, longitudinal si lateral.
Sub aspect botanic, nucile sunt considerate drupe false, acoperite in timpul cresterii cu o coaja de culoare verde (cu un continut ridicat in iod), care la maturitate se desface si elibereaza fructul. Dupa coacere, nuca prezinta o coaja tare (lemnoasa) cu asperitati la suprafata si care este compusa din doua jumatati in care se gaseste miezul, cate doua bucati in fiecare jumatate.
Miezul de nuca este apreciat ca aliment foarte complet, cu o valoare nutritiva ridicata si estimata la circa 6500 cal/kg.
In scopul demonstrarii acestor afirmatii, prezentam limitele intre care variaza compozitia chimica a miezului de nuca: substante azotoase 16-18%, substante extractive (fara azot) 10-15%, grasiiie 57-58%, uneori chiar 69-71%. Nucile pot fi consumate ca atare in stare proaspata si sunt utilizate in industria cofetariei sau la extragerea uleiului. Aceste fructe ajung la maturitate spre sfarsitul lunii septembrie, iar culesul acestora dureaza pana la finele lunii noiembrie (in functie de zona in care acestea se culeg).
Dupa grosimea cojii, nucile se impart in trei grupe si anume: cu coaja groasa, mijlocie si subtire.
Randamentul (raportat la greutatea fructului) la nucile cu coaja groasa este de circa 42-43%, iar la cele cu coaja mijlocie si subtire de circa 56-64%.
Dupa diametrul maxim si minim, nucile sunt grupate astfel: nuci mari: cu diametrul maxim de 38-42 mm, iar cel minim de 35-39 mm; nuci mijlocii: cu diametrul maxim de 31-37 mm, iar cel minim de 28-34 mm; nuci mici: cu diametrul maxim de 30-34 mm, iar cel minim de 22-27 mm. Nucile se spala dupa recoltare si apoi se usuca in instalatii speciale pana la un continut in umiditate de 6-8%.
Dupa cum se cunoaste, nucul are multiple intrebuintari: miezul de nuca este utilizat pe scara larga in industria cofetariei si la fabricarea uleiului de nuca; nucile tinere sunt folosite la prepararea dulcetei si a unor bauturi foarte fine (lichioruri, bitter etc.); lemnul de nuc este foarte apreciat in industria mobilei, fiind rezistent, cu textura foarte fina si neatacat de insecte; frunzele, lastarii si mugurii se folosesc pentru obtinerea unor vopsele, cu rezistenta mare la decolorare; extractul din frunze de nuc este folosit in medicina ca vermifug sau ca tonic, precum si pentru calmarea durerilor ulceroase; uleiul de nuca se extrage din miezul de nuca (separat de pielita), prin presare la rece sau la cald (la o temperatura de maximum 50°C) Miezul de nuca reprezinta circa 40% din greutatea fructului, iar continutul in ulei este de circa 58%. Pentru presare, se vor folosi numai nuci pastrate 2-3 luni de la culegere. Nucile trebuie sa fie sanatoase, pline, nemucegaite, nerancezite si fara infestie.
Uleiul de nuca obtinut prin presare la rece este colorat in galben deschis, avand gust si miros placut, caracteristic. Uleiul de nuca obtinut prin presare la cald este de obicei de culoare mai inchisa, are un gust amar si un miros patrunzator.
Caracteristicile fizico-chimice ale uleiului de nuca sunt urmatoarele: densitatea (la 15°C)0,9238-0,9270;
punctul de congelare intre-14 si-28°C;
indicele de refractie (la 40°C) 1,4698-1,4710;
indicele de saponificare188-197;
indicele de iod 132-162.
Continutul in acizi saturati este de pana la 7%, din care: oleic - 24%, linolic - 47,4%, linolenic - 15,8% si substante nesaponificabile -0,9%.
Alunul Turcesc
Alunul turcesc sau Funducul (genul Corylus, specia Avellana) face parte din acelasi gen si aceeasi specie cu alunul obisnuit Acesta creste spontan in Caucazul de Nord (pana la o latitudine nordica de 67°) cat si in zonele deluroase sau depresiunile colinare din tara noastra.
Funducul este un arbust relativ pitic, cu inaltimea de circa 3-5 m, cultivat in regiunea Abhazia din Turcia, la o altitudine care nu depaseste 750-800 m. Acest arbust are frunzele de forma ovala, cu perisori fini pe partea inferioara, iar florile sale (de ambele sexe) se gasesc in acelasi arbust. Florile barbatesti au aspect de ciorchini alungiti, iar cele femeiesti par a fi niste cosulete minuscule greu perceptibile. Acestea din urma sunt fecundate prin imprastierea polenului, de vant si astfel ia nastere fructul care este de fapt aluna. Petalele acestor flori, formeaza la randul lor caliciul, compus din frunze subtiri dantelate, in interiorul caruia se dezvolta fructul.
In Turcia culesul alunelor se face incepand cu sfarsitul lunii iulie si pana la sfarsitul lunii august. Alunele sunt culese atunci cand coaja acestor fructe capata o coloratie caracteristica si invelisul lor (caliciul) devine brun. in aceasta etapa miezul alunelor se afla in stare de trecere de la o coacere "ceroasa" la coacerea "completa" (cand alunele se desprind cu usurinta de invelisul lor), in timpul recoltarii alunele se culeg cu acest invelis si se asaza in gramezi pe platforme curate din beton, expuse la soare, unde se produce mai intai o incingere si apoi o fermentare a acestor fructe. Pe parcursul acestui proces de fermentare, substantele tanante si produsele lor de descompunere trec din invelis in coaja si din aceasta cauza miezul capata gust, iar coaja alunei, culoare. Mai departe, alunele sunt scoase din invelisul lor si uscate la soare pana la un continut in umiditate de 5-6%.
Soiurile cele mai cunoscute de alune turcesti sunt: marunte de Abhazia; Badem(migdala lunga); cherasund (Cudreavici); degetelele doamnei (funducul rosu). Alunele provenite din aceste soiuri se deosebesc dupa urmatoarele caracteristici fizice: forma, marime, structura cojii, gradul de umplere al fructului cu miez, precum si dupa scaderea in greutate (prin deshidratare in timpul depozitarii).
Alunele sunt apreciate ca fructe foarte nutritive si complete, fiind bogate in vitamine, substante minerale si grasimi, componente care determina o valoare energetica de circa 634 cal/100 g de produs.
Prezentam in tabelul urmator compozitia chimica a alunelor turcesti (in procente): Denumirea produsuluiUmiditate
[%]Proteine
[%]Grasimi
[%]Hidrati
de carbon
[%]Substante minerale mg/100 g de produs
CaPKVitamine
Alune decor-
ticate (fara pielita)5,3012,6062,403,00287354618B1B2CE
Mentionam ca organizatia cea mai puternica din Turcia, care ocupa cu comertul mondial de alune si care se claseaza pe primul loc intre tarile exportatoare de alune este Uniunea Cooperativelor Agricole de vanzare a alunelor "FISKOBIRLIC" din Ankara.
Amintim ca si tara noastra intretine relatii comerciale cu aceasta firma in scopul importului de alune turcesti. Alte tari producatoare de alune in coaja sau decorticate sunt Italia, Spania si S.U.A., productia medie mondiala fiind evaluata la circa 210 000 t.
Cu privire la exportul mondial de alune mentionam ca, de regula, acesta se realizeaza in conditia de vanzare FOB si atinge anual circa 100 000 t. Aceasta cantitate variaza in functie de recoltele anuale obtinute de producatori si bineinteles, de cererea acestui produs pe piata externa.
In ceea ce priveste consumul mondial de alune, el se ridica la circa 125 000 t alune decorticate si aproximativ 260 000 t alune in coaja. Una din marile particularitati ale consumului mondial de alune este ca 70% din productia obtinuta este utilizata in industria de fabricarea ciocolatei.
Alunele pot fi consumate ca desert sau industrializate, atat sub forma de pasta (produs cu o valoare alimentara foarte ridicata), cat si sub forma de Nuga. De asemenea, alunele se folosesc in extractia uleiului sau in consumul menajer (la obtinerea prajiturilor).
Utilizarea de baza a acestor fructe este insa in industria de fabricare a ciocolatei, cat si a produselor de cofetarie si patiserie. Aceste industrii folosesc alunele atat sub forma de pudra, cat si sub forma de miez.
Caracteristicile fizico-chimice pentru alunele proaspete turcesti decojite si in coaja sunt prezentate in continuare. A) Alunele decojite
Caracteristicile tehnice si proprietatile organoleptice: aspect: alunele trebuie sa fie din recolta curenta, de forma specifica, relativ uniforma, uscate, cu pelicula de la suprafata intreaga, cu miezul alb, plin, fara carii de paraziti; culoare: pelicula de la suprafata trebuie sa fie de culoare bruna-roscata, iar miezul alb; gust si miros: caracteristic, fara gust si miros de ranced sau de mucegai; infestie (de carantina sau de depozit): nu se admite; umiditate: maximum 5%; Tolerante de calitate. Se admit maximum: 2% boabe nedezvoltate, uscate si galbene; 1% boabe rancede, mucegaite sau infestate; 3% boabe deteriorate mecanic si fragmentate din care lipseste mai mult de 1/3; 0,2% fragmente cu coaja, pielita si pudra de alune 0,05% corpuri straine; 7% umiditate. B) Alunele in coaja
Caracteristicile tehnice si proprietatile organoleptice: aspect: fructe aproape uniforme ca marime, curate, uscate, neatacate de paraziti, fara impuritati minerale sau vegetale,ajunse la maturitate si bine dezvoltate; culoare: bruna-albicioasa spre partea superioara; gust si miros: normal, caracteristic, fara miros sau gust strain; infestie: nu se admite; umiditate in miez: maximum 6%; Tolerante de calitate. Se admit maximum: 1 % defecte exterioare ; 4 % defecte interioare ; 0,25 % corpuri straine 12 % umiditate in coaja 7 % umiditate in miez; Reguli pentru verificarea calitatii
. Verificarea calitatii se face pe loturi, prin lot intelegandu-se marfa de aceeasi origine, tip comercial, livrata de acelasi furnizor intr-un singur mijloc de transport. Verificarea aspectului exterior, ambalarii si marcarii produsului se va face la minimum 3% din numarul total al ambalajelor de transport, pentru loturi pana la 50 t si minimum 1% pentru loturi mai mici de 50 t
Prelevarea probelor. Se va face din straturi diferite si va fi recoltata o proba elementara de 100 g, formandu-se apoi proba "compusa" a lotului. Din proba "compusa", prin reduceri succesive (folosindu-se metoda sferturilor) se formeaza proba de "laborator" in greutate minima de 500 g.
Ambalarea si marcarea. Marfa va fi ambalata in saci de iuta, curati, tipizati si egalizati la circa 25 kg si marcati, care sa asigure integritatea continutului la manipulare si transport.
Transportul alunelor in coaja si a celor decorticate se va face in vehicule curate, uscate, aerisite, lipsite de paraziti si protejate de umezeala.
Depozitarea acestor fructe se va face in incaperi uscate, curate si fara paraziti la o temperatura maxima de 18°C si o umiditate relativa a aerului de 75%. Sacii cu alune se vor aseza pe gratare, in stive cu spatii de aerisire si acces, pentru verificarea calitatii. La depozitarea acestor produse, se va urmari in mod special respectarea conditiilor de temperatura, umiditate si aerisire, pentru a se evita aparitia infestiei, mucegaiului si rancezirii alunelor. La aparitia celor mai mici urme de infestie, vor fi luate masuri pentru izolarea loturilor si vor fi anuntate organele in drept pentru efectuarea dezinsectiei loturilor infestate.
Uleiul comestibil de alune. Se obtine prin presare, din samburi de alune de buna calitate. Uleiul de alune trebuie sa corespunda urmatorilor parametri de calitate: grade refractemetrice Zeiss (la 40°C): 53-55 (indicele de refractie: 1,461-1,463); indicele de iod: 84-90; reactiile pentru rancezire: negative. Alunele de pamant
Alunele de pamant - arahidele (Arachis hypogae) sunt plante anuale din familia Leguminoaselor, cu flori de culoare galbena. Ele sunt cunoscute si sub denumirea de "alune americane". Sunt cultivate pentru semintele lor comestibile, bogate in proteine si grasimi. Fructele sunt pastai care se dezvolta in pamant, de unde le vine si numele. Dupa fecundare, inflorescenta se indoaie in jos si impinge fructele sub pamant (la o adancime de 7-10 cm), unde acestea se dezvolta. Pastaile contin 1-4 seminte acoperite cu o pielita usor detasabila (pelicula), de culoare galbena sau aramie, protejate de o coaja celulozica, reticulara, colorata in galben deschis. Aceasta se desprinde usor si reprezinta circa 25% din greutatea totala a fructului.
Compozitia chimica a alunelor de pamant fara coaja si a celor cu coaja (in procente) este prezentata in continuare. Sortimentul de
aluneApaGrasime
[%]Celuloza
[%]Substante
azotoase
[%]Cenusa
[%]Alte
substante
[%]
Fara coaja3,3042,602,3031,202,6717,09
Cu coaja5,033,2068,708,166,818,10

Precizam ca arahidele contin, de asemenea, si unele substante minerale si vitamine, printre care amintim:
Denumirea substanteiContinut
P0,565%
Mg0,365%
Ca0,065%
Fe0,0107%
Vitamina B 16,0 gama
Vitamina B23,0 gama
Miezul diferitelor soiuri de arahide contine pana la 50% ulei.Uleiul de alune de pamant se obtine din fructul de arahide decorticate, separate de pelicula miezului, prin doua sau trei presari la rece sau la cald. A treia presare se face la o temperatura mai ridicata, de circa 70°C.
Uleiul obtinut prin presare la rece este incolor sau foarte slab colorat in galbui, cu miros si gust placut, asemanator cu cel de masline si se intrebuinteaza in alimentatie. Acest ulei se utilizeaza de asemenea in industria margarinei si conservelor de peste. Uleiul obtinut prin presare la cald, destinat alimentatiei, trebuie rafinat. Prin presare la rece, din uleiul de arahide se separa un sediment format din trigliceride solide.
Caracteristicile fizico-chimice ale uleiului de arahide sunt urmatoarele: densitatea (la 15°C)0,9110-0,9256;
punctul de congelare intre-3 si-7°C;
indicele de refractie (la 20°C)1 ,468-1,472;
indicele de saponificare185-206,7;
indicele de iod82,7-105,1.
Continutul in acizi saturati este de pana la 22%, din care: oleic pana la 80%, linolic pana la 20%, substante nesaponificabile 0,3-1,0%.
Uleiul nerafinat de arahide se clasifica in functie de metoda de prelucrare, in ulei obtinut prin presare la rece si ulei obtinut prin presare la cald.
Primul se imparte in doua calitati: calitatea I-cu indicele de aciditate de maximum 1 si calitatea a ll-a - cu indicele de aciditate de maximum 1,5. Turtele de arahide obtinute prin presarea uleiului prezinta urmatoarea compozitie chimica (in procente):
ApaProteineGrasimiHidrati de carbonCeluloza si alte substante
neazotoase [%]Cenusa
4,4059,002,509,7020,63,80
Aceste turte pot fi folosite pentru a prepara halvaua si alte produse de cofetarie. Alunele se consuma in stare proaspata ca desert, prajite (cu sau fara sare), cele mai cautate fiind alunele cu bobul mare si cu pielita de culoare deschisa.
Arahidele se cultiva pe suprafete destul de extinse in China, India Africa, S.U.A., -Mexic, Caucazul de Nord, Spania, Franta, Italia chiar in unele tari balcanice. Productia mondiala de arahide se estimeaza la circa 16 mil. t anual,
Caracteristicile fizico-chimice pentru arahidele decorticate si nedecorticate sunt prezentate in continuare. A) Arahide decorticate
Caracteristicile tehnice si proprietatile organoleptice: aspect: boabe de marime si culoare relativ uniforma, curate, uscate, neinfestate cu paraziti, cu miezul plin, normal dezvoltat; gust si miros: normale, caracteristice, fara miros sau gust strain de ranced sau de mucegai; infestie (atat de carantina cat si de depozit) nu se admite; umiditate: maximum 5%. Tolerante asupra defectelor: boabe zbarcite, innegrite, nedezvoltate, cu gust modificat,fragmente de boabe (din care lipsesc mai mult de 1/3 din volum): maximum 3%; impuritati: maximum 1%. B) Arahide nedecorticate
Caracteristici tehnice si proprietati organoleptice: aspect: fructe uniforme ca marime si culoare, curate, uscate, neintepate de paraziti, fara impuritati minerale sau vegetale (boabele care se gasesc decorticate trebuie sa fie dezvoltate, tari si necariate de insecte); gust si miros: normale, caracteristice, fara miros sau gust strain de ranced sau de mucegai; infestie (atat de carantina cat si de depozit): nu se admite; umiditate: maximum 6%; Tolerante asupra defectelor: pastai cu defecte (nedezvoltate, atacate, strivite etc.): se admit maximum 8% (in cadrul acestui procent se admit maximum 4% pastai cu boabe mucegaite); impuritati (corpuri straine, pastai fara miez): maximum 1%. Reguli pentru verificarea calitatii.
Verificarea calitatii se face pe loturi, luandu-se in considerare aspectul exterior al ambalarii si marcarii. Se va controla minimum 3% din numarul total al ambalajelor de transport - pentru loturi pana la 501 si minimum 1% - pentru loturi mai mari de 501.
Prelevarea probelor se va face ca si la alunele turcesti.
Ambalaj si marcare. Marfa va fi ambalata in saci de iuta, curati, tipizati, marcati, care sa asigure integritatea continutului la manipulare si transport.
Transport si depozitare. Transportul acestor fructe (consumate ca desert) se va face in vehicule curate, uscate, aerisite si lipsite de paraziti.
Depozitarea arahidelor se va face in incaperi uscate, curate si fara paraziti. Sacii se vor aseza pe gratare, in stive, cu spatii de aerisire si acces pentru verificarea calitatii. Temperatura de depozitare va fi de 18°C, iar umiditatea relativa a aerului de 75%. La depozitarea arahidelor se va urmari in mod special respectarea conditiilor de temperatura si umiditate, precum si de aerisire, pentru a se evita aparitia infestiei, mucegairii si rancezirii acestor produse. La aparitia celor mai mici urme de infestie, se vor lua masuri pentru izolarea loturilor si vor fi anuntate organele in drept pentru efectuarea dezinsectiei loturilor infestate.